Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a mulţumit în numele PSD tuturor şefilor de stat şi de guvern, dar şi comisarilor social-democraţi din UE pentru sprijinul acordat în vederea aderării României la spaţiul Schengen în cadrul reuniunii pregătitoare a Consiliului European organizată de Partidul Socialiştilor Europeni.
"Aşa cum doar familia noastră social-democrată europeană a votat în unanimitate în Parlamentul European pentru România, la fel şi în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne niciun Guvern social-democrat nu s-a opus aderării ţării noastre, iar colegii noştri au fost cei mai importanţi avocaţi ai României.
Citește și: EXCLUSIV Venitul unui profesor, de cinci ori mai mic ca al unui medic. Ce spune Ministerul Muncii
Am solicitat, astăzi, şefilor de stat şi de guvern social-democraţi din UE să ridice subiectul aderării României la spaţiul Schengen în cadrul Consiliului European şi să sprijine aderarea ţării noastre anul viitor", a declarat Negrescu.
Preşedintele Consiliului European: „Mă aştept ca subiectul Schengen să fie abordat”
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, joi, că cel mai probabil în cadrul reuniunii Consiliului European va exista un "schimb de opinii" cu privire la actuala situaţie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
„Cred că este foarte pozitiv că a fost posibil să luăm o decizie pentru Croaţia şi înţeleg complet poziţia României şi a Bulgariei.
Citește și: VIDEO General britanic: Royal Marines, desfășurați în "operațiuni secrete" în Ucraina
Vom avea probabil ocazia unui schimb de opinii cu privire la actuala situaţie şi sper că va fi posibil să dăm un semnal că în următoarele luni vom lucra într-un spirit pozitiv pentru a face progrese.
Asta nu înseamnă că vom avea o dezbatere formală asupra subiectului, dar mă aştept ca subiectul să fie abordat în Consiliul European", a spus Charles Michel înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.