Victor Rebengiuc spune că alegerile prezidențiale de duminică reprezintă ”un moment de mare răscruce în privința viitorului țării noastre. Menținerea la Putere a Partidului Social Democrat este garanția sigură a distrugerii acestei țări. De aceea, toată lumea trebuie să facă acest efort minimal să meargă la vot, pentru a înlătura pentru totdeauna acest pericol, care a fost în permanență până acuma deasupra noastră”.
Actorul critică prestația Vioricăi Dăncilă la dezbaterea de marți cu presa: ”Mi-am dat seama de ce președintele Iohannis nu a vrut să aibă o discuție în doi cu doamna Dăncilă, pentru că un asemenea lucru nu era cu putință. A fost ceva, o revărsare de mahalagism, de țățism, de minciună dusă până la capătul capătului, n-am văzut atâtea minciuni spuse cu seninătate, cu credință, cu siguranță, așa cum ne spune doamna Dăncilă”.