Un moment tensionat a avut loc astăzi, 21 mai, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare care s-a ținut în inima cetății din Alba Iulia.
Senatorul PSD Călin Matieș și i-a dăruit președintei Ungariei un buchet de flori și un tricolor. Senatorul i-a transmis că Transilvania a fost, este și va fi mereu românească.
Citește și: VIDEO Transnistria cere „recunoașterea independenței republicii”. Moldova, în pericol de invazie
Noul preşedinte al Ungariei, Katalin Novák, s-a aflat astăzi într-o vizită la Alba Iulia şi este oaspetele de onoare al Zilei unităţii reformate maghiare.
La dezvelirea statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în prezența președintelui Ungariei, Katalin Novák, senatorul PSD de Alba, Călin Matieș, a plasat o imagine înrămată a lui Avram Iancu la baza sa. Acest gest, a transmis acesta, este pentru a ne reaminti de cei 150 de ani care s-au împlinit de la moartea revoluționarului român, în 1872.
Katalin Novák a ținut un discurs cu prilejul dezvelirii statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în centrul fostei capitale a Transilvaniei, după cum a anunţat și Biroul de Presă al Eparhiei Reformate din Ardeal.