VIDEO Stimulente pentru medici, aprobate în guvern

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 06.04.2020 - 22:47

Guvernul aprobă, în şedinţa de luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează, printre altele, acordarea unui stimulent de risc pentru medicii şi personalul medical implicaţi direct în tratamentul pacienţilor cu coronavirus.

SHARE

„Se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional 'Capital Uman', conform regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul Programului şi respectiv a Ghidurilor Solicitantului, a unui stimulent de risc aplicat salariului existent pentru medici şi personal medical implicaţi direct în tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 precum şi decontarea echipamentelor şi materialelor de protecţie pentru lucrătorii de sănătate implicaţi direct în tratamentul COVID-19", se menționează în proiectul de act normativ, transmite Agerpres.

Ordonanța de urgență prevede şi decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional „Capital Uman" (POCU) a subvenţiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordate companiilor a căror activitate a fost afectată în mod direct de epidemie şi care au dispus măsura întreruperii temporare a activităţii, în sensul de intrare în şomaj tehnic a angajaţilor.

Prin acelaşi act normativ se are în vedere şi decontarea cheltuielilor salariale cu asistenţii sociali/lucrătorii sociali care sunt implicaţi în sprijinirea persoanelor în vârstă aflate în izolare la domiciliu pe perioada de epidemie cu COVID-19, tot din fonduri europene aferente POCU.

Totodată, prin acelaşi proiect se aprobă şi implementarea mecanismului de distribuire a pachetelor cu produse de igienă şi alimentare achiziţionate de Ministerul Fondurilor Europene către persoanele aflate în prezent într-o situaţie de vulnerabilitate.

„Va avea loc o rectificare bugetară, deja vom avea la şedinţa de luni o primă analiză a proiectului de rectificare bugetară. La ora actuală, ordonatorii principali de credite îşi definesc nevoile în perioada care va urma şi e posibil în cursul săptămânii viitoare să adoptăm rectificarea bugetară", a arătat Ludovic Orban într-o declaraţie de presă susţinută la finalul unei şedinţe operative desfăşurate la MAI.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te