Who's your daddy? Kovesi: lumini și umbre

DE Petre Bădică | Actualizat: 08.06.2018 - 15:23

Laura Codruța Kovesi a condus timp de cinci ani Direcția Națională Anticorupție. În cele două mandate la şefia DNA, lupta anticorupţie s-a accelerat, dosare de politican finalizându-se cu condamnări.

SHARE

În unele cazuri, au existat suspiciuni în privinţa modului în care au fost instrumentate unele cazuri.

Aspecte pozitive

DNA a fost dat exemplu de eficienţă în materie de justiţie.  La bilanţul din 2017, Kovesi a anunţat că 1.000 de persoane cu funcţii şi demnităţi publice diferite au fost trimise în judecată. Printre ei s-au numărat 3 miniștri, 5 deputați, 1 senator, 2 secretari de stat, un fost președinte al Camerei Deputaților, un secretar de minister. În 2017, s-au soluționat peste 3.800 de dosare - cel mai mare număr de dosare soluționate într-un an, de la înființarea instituției.

Kovesi a fost adesea lăudată de ambasadele altor state prezente în România şi a fost elogiată în diverse media din Occident. În urmă cu puţin timp, a fost invitată să vorbească la Naţiunile Unite, la aniversarea a 15 ani de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.  

În mandatele sale au fost condamnaţi printre alții miniştrii Elena Udrea, Darius Vâlcov, Constantin Niţă (primă instanţă), Cristian David, Stelian Fuia, Corneliu Dobriţoiu, Sorin Pantiş, oamenii de afaceri Dan Adamescu, Dan Voiculescu, Ilie Carabulea, preşedintele CJ Nicuşor Constantinescu, primarul Constanţei Radu Mazăre, parlamentarii Antonie Solomon, Marian Neacşu, Viorel Hrebenciuc, George Becali. Liviu Dragnea a primit condamnare definitivă în 2016.

Aspecte negative

Unul dintre eşecurile doamnei Kovesi îl reprezintă dosarul Microsoft în care şapte foşti miniştri acuzaţi au scăpat pentru totdeauna de anchetă. Faptele de care au fost acuzați s-au prescris. Negativ s-a repercutat şi scandalul de la DNA Ploieşti, unde procurorii DNA au fost acuzaţi că au apelat la metode nelegale în anchete.  Kovesi a refuzat în repetate rânduri să se prezinte în faţa unei Comisii parlamentare care investiga modul în care s-au derulat alegerile prezidenţiale din 2009.
A fost acuzată că s-a aflat în relaţii prea bune cu politicieni precum Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Sebastian Ghiţă.  În ultima vreme, au existat mai multe achitări în dosare instrumentate de DNA: fostul judecător de la Curtea Constituţională, Toni Greblă, Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Victor Ponta (în primă instanţă). Unele s-au datorat instrumentării salbe, altele urmare a modificărilor legii penale.

Fostul premier Victor Ponta a precizat că, în 2013, a numit-o pe Kovesi şefă la DNA după un troc politic cu Băsescu. În 2016, a fost reinvestită dar fără concurs. 

Repere

1995 - Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu

2002 - Procuror șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog (Sibiu)

2006 - Procuror şef DIICOT Sibiu

2006 (2012) - Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 

2013 - Procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție


Citește dosarul „Who's your Daddy?", despre controversele din jurul deciziei CCR privind revocarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi


CCR contra României


Dragnea îl transformă pe Iohannis în notar


Umbrele justiției de la CCR


Dosarele care au speriat coaliția PSD-ALDE


„În 2017, PSD a recunoscut rolul președintelui în revocarea procurorilor-șefi”


Găselnița din Constituție care îi permite CCR să derapeze politic

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te