Vicepremierul a susţinut însă că nu a negociat nimic cu AUR, adăugând că atunci când e vorba de o moţiune de cenzură în care un Guvern nu mai are sprijin este "un vot de conjunctură pe un subiect important".
"Nu am negociat nimic cu AUR. Domnul Moşteanu a spus că avem o moţiune de cenzură pregătită (...), am deschis-o spre vot tuturor parlamentarilor. Au avut loc discuţii, eu nu am avut niciun fel de discuţii, cei de la AUR au spus că vor susţine această moţiune a USR PLUS. Dacă se întâmplă lucrul acesta, va fi foarte bine. Este o miză importantă ca această coaliţie să meargă mai departe cu un alt premier", a explicat Barna, la Digi 24.
Citește și: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri
Potrivit acestuia, restul semnăturilor necesare pentru moţiunea de cenzură pregătită de USR PLUS vor fi obţinute din partea parlamentarilor opoziţiei.
"Avem 80 de semnături ale parlamentarilor USR PLUS, restul îl vom obţine din parlamentarii opoziţiei, o parte de la AUR, sperăm să fie şi de la alţi colegi, vom vedea. (...) Avem numărul de semnături, cel puţin din discuţii, din declaraţiile celor de la AUR sunt suficiente şi avem moţiunea pregătită. Vom avea însă mâine o discuţie în coaliţie - mâine seară, după-amiază - o discuţie a coaliţiei în care vom încerca calea elegantă, calea firească în care vom spune colegilor din coaliţie că demisia elegantă, demisia de onoare a premierului Florin Cîţu va putea să rezolve mult mai simplu această situaţie de tensiune în care din păcate s-a ajuns", a adăugat Dan Barna.
Copreşedintele USR PLUS a precizat că nu există nicio colaborare cu AUR.
"Nu suntem nici în conflict, nici în antiteză cu AUR. Alegerea primarilor în două tururi, dacă votează şi AUR, înseamnă că nu o votăm că o votează şi AUR? (...) În Parlament pe unele teme partide cu agende fundamental diferite pot să coincidă. Când vorbim de o moţiune de cenzură în care un guvern nu mai are sprijin este un vot de conjunctură pe un subiect important", a afirmat Barna.
El a menţionat că au fost discuţii şi cu reprezentanţii PSD pe tema moţiunii de cenzură.
Citește și: Cum a căzut interlopul Dorel Chiroaica, membru marcant al grupării Garda de Fier
"Au fost discuţii şi cu cei de la PSD legat de moţiune, de textul acesteia şi toate opţiunile sunt pe masă. Ideea că USR PLUS este un partid în colţul mesei care funcţionează doar dacă PNL îi dă drumul din colivie este depăşită", a susţinut Barna.
Întrebat dacă mizează şi pe voturile PSD la moţiunea de cenzură, Barna a răspuns: "PSD va fi în situaţia să spună că susţin sau nu Cabinetul Florin Cîţu. Dacă susţin, înseamnă că prezenţa noastră în coaliţie nu mai este necesară, guvernarea poate să continue cu susţinerea PSD. E o consecinţă foarte firească".
Barna a declarat că dacă moţiunea de cenzură pică, miniştrii USR PLUS îşi dau demisia. "Dacă moţiunea nu trece, ne dăm demisia, evident", a spus el.
Menţionându-i-se că acest lucru înseamnă că atunci când se depune moţiunea de cenzură miniştrii USR PLUS sunt în funcţii, Barna a explicat: "Este o chestiune de două-trei zile. Este o moţiune pe care noi o adresăm împotriva premierului. Toată lumea e de acord să ne retragem. De ce să ne retragem înainte de moţiune?".
"În cazul în care cade Guvernul Florin Cîţu, urmează etapa de consultări, propunerea de către preşedinte a unui nou premier; eu sper ca cei de la PNL să propună un premier serios şi competent, care să aibă abilitatea de a ţine o coaliţie", a subliniat Dan Barna.