Programarea în Ambulatoriul integrat se face pe adresa de e-mail ambulator.integrat@scumc.ro sau la numărul 031/9458, de luni până vineri, între orele 7,30 - 19,00, potrivit unei informări publicate pe site-ul instituţiei.
Accesul pacienţilor în spital se face numai prin punctul de control din Calea Plevnei fiind permis cu cel mult 15 minute înainte de ora stabilită prin programare.
"Toţi pacienţii vor efectua triajul epidemiologic în punctele special amenajate, unde completează un chestionar, vor fi termometrizaţi şi echipaţi cu mască de protecţie. Pacienţii care la triajul epidemiologic prezintă semne de infecţie respiratorie acută sau având cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi febră mai mare de 37 grade C vor fi îndrumaţi obligatoriu către Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului", explică sursa citată.
La nivelul UPU, pacienţii care reprezintă urgenţe medico-chirurgicale vor fi preluaţi de către medicii din linia de gardă conform codurilor de urgenţă - roşu, galben, verde, albastru, alb.
Înainte de a intra în cabinetul medical sau pe secţii, pacienţii sunt obligaţi să-şi igienizeze mâinile cu soluţia dezinfectantă pusă la dispoziţie în acest scop de spital.
"Se interzice staţionarea pacienţilor în faţa cabinetelor medicale, la intrarea în secţii şi în zonele de aşteptare. În incinta spitalului pacienţii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie şi să respecte limita de 2 m faţă de celelalte persoane. Consultaţiile în cabinetele medicale se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia. Conform legislaţiei în vigoare, pacienţii pot beneficia şi de consultaţii la distanţă pentru servicii medicale oferite în ambulatoriu şi în cabinetele de medicină de familie", mai precizează reprezentanţii spitalului.