Analiză oficială: Cum a evoluat epidemia de coronavirus până la finalul lui mai

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 02.06.2020 - 17:19
Sursa: CNSCBT
Sursa: CNSCBT

La 92,2 la sută dintre pacienții infectați cu coronavirus care au murit aveau comorbidități, iar 76,7 la sută dintre decese au survenit la pacienți peste 60 de ani, arată o analiză a cazurilor până la 31 mai, publicată de Institutul de Sănătate Publică (INSP).

SHARE

Analiza Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din cadrul INSP, este realizată în baza a 19.400 cazuri confirmate şi 1.270 decese, cât se înregistrau în România până la 31 mai 2020.

În săptămâna 25-31 mai 2020 s-a înregistrat cea mai mică creştere a numărului de îmbolnăviri noi de la o săptămână la alta din ultimele 10 săptămâni. Nivelul creşterii în această ultimă săptămână este mai mic decât în săptămâna 23-29 martie. Vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta a fost înregistrat, în România, în intervalul 6-12 aprilie 2020, potrivit raportului.

În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 25-31 mai 2020, 43,7% din totalul cazurilor erau înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Suceava, Bihor, Iaşi şi Botoşani. De asemenea, 46,2% dintre decese erau întâlnite în judeţele Suceava, Braşov, municipiul Bucureşti, judeţele Galaţi şi Iaşi.


Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 25-31 mai 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (21%) şi 30-39 ani (14%). Categoria de vârstă 60-69 de ani este asociată, până la 31 mai 2020, cu 13% din cazuri. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus sunt 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), 80 de ani peste (5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (7,5%). Analiza CNSCBT nu evidenţiază modificări semnificative faţă de 25 mai 2020.


Analiza deceselor indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 60-69 ani şi 70-79 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (60-69 ani), 26% (70-79 ani) şi 23% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13,5%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de 6%. Nu s-au înregistrat, până la 31 mai 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, conform sursei citate.

Vârsta medie a persoanelor decedate era de 69 de ani, 59% fiind de sex masculin (749 persoane) şi cu cel puţin o comorbiditate (92,6%): afecţiuni cardiovasculare (62,6%), diabet (30,3%), afecţiuni neurologice (20,8%), afecţiuni renale (19,8%), afecţiuni pulmonare (17,5%), obezitate (15,2%), neoplasm (11,1%), altele (20,4%).

În ceea ce privește analiza cazurilor, 44,4% (8.604 persoane) erau de sex masculin, 3,3% erau cazuri de import (645), iar 14,8% (2.865 de persoane) erau cadre medicale. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate a crescut de la 45,5% (7.051 de persoane) în 10 mai, la 58,9% (9.953 de persoane) în 17 mai, la 63,8% (11.663) în 24 mai 2020 şi la 69,4% (13.469 persoane) în 31 mai 2020.

Raportul mai reține că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (28% la femei şi aproape 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (22% la femei şi 20% la bărbaţi). Situaţia până la 31 mai a rămas aproximativ aceeaşi ca la analiza anterioară (25 mai 2020) în privinţa grupelor de vârstă şi sex.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te