El a publicat o analiză pe site-ul american statnews.com, site specializat în probleme medicale, lansat în 2015 de John W. Henry, proprietarul ”The Boston Globe”.
Analiza profesorului Ioannidis are un titlu îngrijorător: „Un fiasco în derulare? Pe măsură ce virusul se răspândește, noi luăm decizii fără să avem date pe care să ne bazăm”.
Newsweek România vă oferă traducerea integrală a analizei prof. Ioannidis, extrem de relevantă în contextul pandemiei:
„Într-un moment în care toată lumea are nevoie de informații mai bune, de la guverne, până la persoane aflate în carantină sau care au ales să se distanțeze social, nu avem dovezi fiabile cu privire la câte persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2 sau care continuă să fie infectate. Sunt necesare informații mai bune pentru a ghida deciziile și acțiunile extrem de importante, în derulare în aceste zile, și pentru a monitoriza impactul acestora.
Măsuri draconice au fost luate în multe țări. Dacă pandemia se disipează - fie singură, fie datorită acestor măsuri - distanțarea socială extremă pe termen scurt poate fi suportabile. Totuși, cât timp sunt necesare aceste măsuri, dacă pandemia pune stăpânire pe întreaga lume? Cum pot factorii de decizie politică să spună dacă fac mai mult bine decât rău?
Vaccinurile sau tratamentele accesibile durează multe luni (sau chiar ani) până sunt dezvoltate și testate corect. În aceste condiții, consecințele blocării pe termen lung ne sunt în totalitate necunoscute. Datele colectate până acum cu privire la cât de multe persoane sunt infectate și la modul în care evoluează epidemia sunt absolut nesigure.
Având în vedere testarea limitată până în prezent, majoritatea deceselor și a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 nu sunt contabilizate de autorități. Nu știm dacă rata de infectare este 3 sau 300. La trei luni de la apariția focarului, majoritatea țărilor, inclusiv SUA, nu au capacitatea de a testa un număr mare de oameni și nicio țară nu are date fiabile referitoare la prevalența virusului într-un eșantion reprezentativ pentru populația globului.
Acest eșec evident creează o nesiguranță imensă cu privire la riscul de a muri din cauza Covid-19. Ratele de deces raportate, cum este rata oficială de 3,4% anunțată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), provoacă groază, dar sunt lipsite de sens.
De ce? Pentru că sunt testați în primul rând pacienții care prezintă simptome severe. Deoarece majoritatea sistemelor de sănătate au capacitate de testare limitată, aceste disfuncționalități în selectarea celor testați se pot agrava în viitorul apropiat.
Singura situație în care a fost testat un eșantion reprezentativ a fost vasul de croazieră ”Diamond Princess”. Rata de deces în acest caz a fost de 1,0%, dar am avut de-a face cu oameni în mare parte în vârstă, în care rata de deces din cauza Covid-19 este mult mai mare.
Proiectând rata mortalității de pe ”Diamond Princess” la structura de vârstă a populației din SUA, rata mortalității în rândul persoanelor infectate cu Covid-19 ar trebui să fie de 0,125%.
Dar, deoarece această estimare se bazează pe date extrem de ”subțiri” - au fost doar șapte decese în rândul celor 700 de pasageri și membri ai echipajului infectați - rata de deces reală ar putea fi de cinci ori mai mică (0,025%) sau cinci ori mai mare (0,625%).
Este, de asemenea, posibil ca unii dintre pasagerii infectați să moară ulterior sau ca unii turiștii să fi suferit deja de diferite boli cronice - un factor de risc ăn cazul infectării cu SARS-CoV-2. Dacă luăm în considerare aceste surse suplimentare de incertitudine, estimările rezonabile pentru rata de fatalitate a cazului în populația generală a Statelor Unite variază de la 0,05% la 1%.
Aceaste diferențe uriașe de estimarea ratei mortalității afectează în mod semnificativ felul în care percepem gravitatea pandemiei și stabilim ce trebuie făcut. O rată de deces de 0,05% la nivelul întregii populații este mai mică decât cea a gripei sezoniere.
Dacă aceasta este adevărata rată, izolarea populației globale, cu consecințele sociale și financiare imense ce derive din ea, poate fi total irațională. Este ca și cum un elefant ar fi atacat de o pisică de casă. Frustrat și încercând să evite pisica, elefantul sare accidental de pe o stâncă și moare.
Să fie rata de fatalitate a Covid-19 atât de scăzută? Nu, susțin unii, indicând rata mare înregistrată la persoanele în vârstă.
Chiar și așa, anumite coronavirusuri mai puțin agresive, cunoscute de zeci de ani, pot avea rate de fatalitate de până la 8%, atunci când infectează persoanele în vârstă din casele de bătrâni. De fapt, astfel de coronavirusuri „ușoare” infectează zeci de milioane de oameni în fiecare an.
Sunt responsabile pentru 3% până la 11% dintre pacienții din SUA internați în fiecare iarnă cu infecții respiratorii obișnuite.
Aceste coronavirusuri „ușoare” pot fi responsabile pentru câteva mii de decese în fiecare an la nivel mondial, deși marea majoritate a acestora nu sunt documentate cu teste precise și ”se pierd” printre cele 60 de milioane de decese din diverse cauze.
Deși există posibilități de monitorizare eficientă a gripei sezoniere, ea este confirmată într-un număr redus de cazuri. În SUA, de exemplu, în acest sezon gripal au fost testate 1.073.976 persoane, iar 222.552 (20,7%) au fost depistate ca fiind pozitive.
Numărul estimat de viroze, asemănătoare gripei, însă, este cuprins între 36.000.000 și 51.000.000, cu 22.000 până la 55.000 de decese.
La o serie de autopsii menite a studia virusurile respiratorii, în cazul a 57 de persoane în vârstă care au murit în sezonul gripal 2016 - 2017, virusurile gripale au fost depistate în 18% dintre cazuri, în timp ce alți viruși respiratori au fost găsiți în 47%.
În cazul multor persoane care mor din cauza agenților patogeni respiratori virali, la autopsie se găsește mai mult de un virus, peste care se supraun adesea și alte bacterii. Un test pozitiv pentru coronavirus nu înseamnă neapărat că acest virus este responsabil pentru decesul unui pacient.
Unii își fac griji că cele 68 de decese cauzate de Covid-19 în SUA, înregistrate până la 16 martie, vor crește exponențial la 680, 6.800, 68.000, 680.000 ... și că astfel de modele catastrofice se vor înregistra de tot glob. Este acesta un scenariu realist sau unul science fiction de proastă calitate? Cum putem spune în ce moment o astfel de curbă se poate opri?
Cea mai valoroasă informație pentru a răspunde la aceste întrebări ar fi cunoașterea prevalenței actuale a infecției într-un eșantion aleatoriu dintr-o populație și repetarea testelor la intervale de timp regulate, pentru a estima incidența noului coronavirus. Din păcate, nu avem aceste informații.
În absența datelor, sunt preferate cele mai dure măsuri de distanțare sau socială. Din păcate, nu știm dacă aceste măsuri funcționează.
Închiderea școlilor, de exemplu, poate reduce rata de transmitere. Însă, decizia se poate întoarce împotriva noastră dacă copiii continua să socializeze, dacă închiderea școlii îi determină să petreacă mai mult timp cu membrii familiei în vârstă, din categoriile de risc susceptibile, dacă rămânerea lor acasă perturbă capacitatea de muncă a părinților.
Închiderea școlilor poate diminua, de asemenea, șansele de a dezvolta o imunitate efectivă, la un grup de vârstă care nu se confruntă cu boli grave.
Raționamentul acesta a stat în spatele deciziei Regatului Unit de a păstra școlile deschise, cel puțin până în momentul în care scriu acest articol (între timp Marea Britanie a luat decizia închiderii școlilor- n.red.). În absența datelor privind evoluția reală a epidemiei, nu știm dacă această perspectivă a fost genială sau catastrofală.
Izolarea socială pentru a aplatiza curba infectărilor și a evita copleșirea sistemului de sănătate este justificată. În teorie. Graficele pe această temă au devenit virale în mass-media și social media.
Totuși, dacă sistemul de sănătate va fi copleșit, majoritatea deceselor suplimentare nu vor fi cauzate de coronavirus, ci de alte boli și afecțiuni commune - atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, traumatisme, hemoragii- care nu sunt tratate în mod adecvat.
Dacă nivelul epidemiei va copleși sistemele de sănătate, iar măsurile extreme nu vor avea decât o eficiență modestă, atunci aplatizarea curbei poate înrăutăți lucrurile: în loc să fie copleșit pe o perioadă scurtă, acută, sistemul de sănătate va fi suprasolicitat pentru o perioadă mai lungă de timp. Un alt motiv pentru care avem nevoie de date despre nivelul exact al activității epidemice.
O altă problemă este că nu știm cât timp pot fi menținute măsurile de distanțare socială și de blocaj total (shutdown) fără ca acestea să producă consecințe majore asupra economiei, societății și sănătății mintale. Pot apărea evoluții imprevizibile, inclusiv o criza financiară, tulburări, conflictele civile, război și ruperea țesăturii sociale. Avem nevoie de date obiective referitoare la incidență pentru a putea lua deciziile corecte.
În scenariul cel mai pesimist, pe care nu îl susțin, dacă noul coronavirus infectează 60% din populația globală și 1% din persoanele infectate mor, vom avea 40 de milioane de decese la nivel global, similar pandemiei gripă din 1918. Marea majoritate vor fi persoane cu speranță de viață limitată, în contrast cu 1918, când au murit mulți tineri.
În schimb, în cazul unui un blocaj total de luni de zile, dacă nu chiar de ani, consecințele pe termen scurt și pe termen lung sunt complet necunoscute, iar miliarde, nu doar milioane, de vieți pot fi în cele din urmă în joc. Dacă ne hotărâm să sărim de pe stâncă, avem nevoie de câteva date care să ne informeze despre motivarea unei astfel de acțiuni și despre șansele de a ateriza undeva în siguranță.”
