Care e gazul deosebit de toxic ce te îmbolnăveşte de cancer la plămâni. Cum îl detectezi? Un gaz care poate fi depistat în case, la serviciu ori în instituții este a doua cauză a cancerului de plămâni.
Medicii atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă radonul și, conform unor măsurători, unii dintre români sunt mai expuși din cauza locului în care trăiesc.
Care e gazul deosebit de toxic ce te îmbolnăveşte de cancer la plămâni. Cum îl detectezi?
Autoritățile pregătesc o campanie de informare și măsuri care ar trebui să ne protejeze de gazul care este unul dintre cele mai nocive elemente din aerul pe care-l respirăm.
După fumat, aerul poluat cu radon este principala cauză a cancerului pulmonar, provocând 20% din numărul total de îmbolnăviri, spun medicii.
Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta: ”Particule care produc o radiație care se acumulează în mucoasa respiratorie și rămân în plămânul persoanei care a inhalat 4 zile.
Citeşte şi: Gaz toxic găsit în peste 5000 de grădinițe și școli din România. Ce riscuri sunt
În ani de zile aceste substanțe care sunt active local determină modificări la nivelul structurilor celular, favorizând apariția cancerului”.
Radonul este emis prin descompunerea materialelor radioactive care se găsesc în mod natural în sol. Nu se vede și nu are miros, iar expunerea pe termen lung poate provoca daune ireversibile plămânilor, inclusiv în cazul persoanelor tinere.
Prof. dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog: ”Îl percepem foarte greu pentru că nu este vizibil, deci poate să fie cu expunere prelungită, lentă și poate însemna în prealabil că această expunere este generatoare de cancer.
Citeşte şi: Ce este radonul, substanța cancerigenă din clădiri pe care guvernul o „combate” cu 1.000.000 lei
Vedem foarte des aceste cancere pulmonare, în 70% sunt în stadii de metastaze, rata de supraviețuire este foarte scurtă”.
Un studiu făcut la începutul anului de cercetărorii de la Universitarea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca arăta că într-un sfert din școlile și grădinițele din 16 județe a fost depistată o concentrație mare de radon.
Radonul poate fi detectat doar de specialişti, iar ceea ce putem face pentru a ne proteja, spun cercetătorii, este ca în timpul zilei să aerisim locuința o dată la 3 ore. Acum, autoritățile vor să informeze populația cu privire la pericolul pe care îl reprezintă radonul.
Informare
Conform strategiei, este nevoie de teste care să arate concentrația de radon în locuințe și clădirile publice și identificarea unor soluții de remediere în cazurile în care sunt probleme, conform Ştirile ProTV.
Apoi autoritățile vor să informeze populația în ceea ce privește pericolul expunerii la radon, dar și măsurile care trebuie luate pentru a reduce aceste riscuri.
Totodată este nevoie de o instruire a specialiștilor din construcții și sănătate publică, astfel încât aceștia să identifice și să gestioneze eficient problemele legate de radon.
În Marea Britanie, o campanie de informare și testare gratuită a fost lansată încă din 2018.