COVID a îngropat gripa: Doar 48 de cazuri noi de gripă, în ultima săptămână

DE Octavia Constantinescu | 03.12.2020 - 19:14
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

În ultima săptămână, s-au înregistrat 48 de cazuri de gripă, nici un caz nou confirmat cu laboratorul și nici un deces confirmat cu virus gripal, arată Institutul Național de Sănătate Publică.

SHARE

La nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) a fost de 31.874, cu 63.9% mai mic comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a sezonului precedent (88.394) si cu 27.4% mai mic comparativ cu cel din saptamana anterioara (43.954), putând fi vorba despre scăderi posibil datorate și subraportărilor din perioada sărbătorilor (Sf. Andrei și 1 Decembrie), arată INSP, în raportul săptămânal privind evoluția gripei în România. 

În total, în săptămâna 23 -29 noiembrie au fost raportate 48 cazuri de gripă clinică, față de 41 de cazuri, înregistrate în săptămâna similară a sezonului trecut. 

Raportul INSP mai arată că nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal și nu au fost înregistrate cazuri noi confirmate de gripă. 

În ceea ce privește imunizarea gratuită, au fost vaccinate antigripal 864,796 de persoane din grupele la risc. 

Medicul Virgil Musta a explicat, într-o declarație pentru Newsweek România, că regulile nespecifice de prevenție a gripei sunt similare cu cele care trebuie respectate în cazul pandemiei de coronavirus: distanțarea socială, purtarea măștii și igiena mâinilor.

„În Australia, s-a făcut un studiu care arăta că, anual, aveau peste 82.000 de cazuri de gripă. Anul acesta, când au luat măsuri pentru prevenirea SARS-CoV-2, numărul acestora a scăzut la 460. E clară eficiența acestor măsuri”, a punctat medicul timișorean.

De asemenea, Virgil Musta a adăugat că, spre deosebire de COVID-19, în care nu putem aplica decât măsurile nespecifice de prevenție, în cazul gripei, avem varianta vaccinării.

În sezonul gripal 2019-2020, în România s-au înregistrat 49.656 de cazuri afecțiuni clinice compatibile cu gripa (ILI), iar rata internării a fost de 22,17 la sută, potrivit unui răspuns al Institutului Național de Sănătate Publică, la solicitarea Newsweek România.

În sezonul 2019-2020, 73 de oameni infectați cu gripă au murit, iar 1.929 de cazuri de gripă au fost confirmate cu laboratorul, conform ultimei raportări a CNSCBT din 25 mai 2020 privind cazurile de gripă.

În sezonul gripal trecut, au fost vaccinate gratuit circa 1,5 milioane de persoane din grupele la risc, cu doze puse la dispoziție de Ministerul Sănătății. Fac parte din grupele la risc: pacienții cu boli cronice, copiii, persoanele peste 65 de ani, femeile însărcinate și cadrele medicale, precum și persoanele instituționalizate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te