Implicat în dezvoltarea acestui vaccin, Fondul suveran a anunţat într-un comunicat că a depus o cerere de „înregistrare accelerată şi precalificare” a Sputnik V la OMS.
Rusia „este una dintre primele ţări din lume care cere OMS precalificarea vaccinului său împotriva noului coronavirus”, subliniază autorităţile.
„În contextul pandemiei, înregistrarea accelerată a vaccinului potrivit procedurii (OMS) va face vaccinul rus accesibil tuturor într-un termen mai scurt în comparaţie cu procedurile conveţionale”, se precizează în cmunicat.
„O preselecţie reuşită va permite vaccinului Sputin V să fie inclus pe lista medicamentelor ce pot fi cumpărate angro”, se precizează în comunicat.
Moscova a anunţat la începutul lunii august că a dezvoltat şi înregistrat primul vaccin rusesc împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul de Cercetare Gamaleia împreună cu Ministerul rus al Apărării.
Denumit Sputinik V - după primul satelit artificial conceput de Uniunea Sovietică - vaccinul a fost primit cu scepticism la nivel internațional, mai ales pentru că nu a atins faza finală a testelor la momentul anunţului.
Vladimir Puitn a declarat că una dintre fiicele sale s-a vaccinat cu Sputnik V.