Numărul cazurilor de cancer de colon în rândul persoanelor tinere este în creștere, iar doctorii încearcă să găsească motivele exacte pentru care această boală devine mai frecventă la persoanele sub 50 de ani.
Creștere a cazurilor de cancer de colon la tineri. Ce alimente și obiceiuri sunt factori de risc?
Într-un articol al Daily Mail, Dr. Haney Youssef, expert în cancer de colon și chirurg la The Harborne Hospital, în Birmingham, Anglia, explică felul în care dieta modernă și stilul de viață pot crește riscul apariției cancerului de colon la persoanele tinere.
Schimbări în dietă și alimentele procesate
În ciuda anilor de cercetări, medicii rămân nedumeriți cu privire la motivul pentru care există o creștere a numărului de cazuri de cancer de colon la tineri.
Citește și: Kate Middleton, afectată puternic de tratamentul pentru cancer. A ajuns să arate „aproape scheletic”
Cu toate acestea, este cunoscut faptul că o dietă bazată pe fast-food, cum ar fi hamburgerii (care au în compoziție carne ultraprocesată) și puiul prăjit, poate crește riscul apariției cancerului de colon.
„Aceste alimente sunt adesea bogate în grăsimi nesănătoase, zaharuri și aditivi, fiind în același timp sărace în fibre”, a spus Dr. Youssef.
„O dietă săracă în fibre și bogată în alimente procesate poate contribui la dezvoltarea cancerului de colon”.
Stilul de viață sedentar
Petrecerea unui timp îndelungat la birou sau statul multe ore pe canapea, la televizor, crește riscul de cancer de colon.
Dr. Youssef a adăugat: „Mulți tineri petrec ore lungi stând jos, fie la birou, în fața unui computer, fie în fața televizorului. Lipsa de activitate fizică este un factor de risc cunoscut pentru cancerul de colon, deoarece exercițiile fizice regulate ajută la menținerea unui sistem digestiv sănătos și la bunăstarea generală”.
Citește și: Ce sunt vaccinurile personalizate administrate bolnavilor de cancer de piele, intenstin sau plămâni?
Sportul ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, ceea ce sprijină sistemul imunitar să funcționeze la maximum.
Acest lucru înseamnă că organismul poate identifica și trata mai bine celulele care ar putea deveni canceroase.
La fel ca și consumul de fibre, exercițiile fizice ajută, de asemenea, la deplasarea mai rapidă a alimentelor prin intestin, ceea ce înseamnă că orice lucru dăunător pe care îl mâncăm petrece mai puțin timp în intestin, reducând riscul apariției cancerului la colon.
Creșterea în greutate
Pe lângă dieta nesănătoasă și lipsa exercițiilor fizice, îngrășarea excesivă reprezintă, de asemenea, un risc pentru apariția cancerului.
„Ratele de obezitate au crescut la nivel global, lucru valabil și pentru grupele de vârstă mai tinere. Excesul de grăsime corporală poate duce la inflamații și modificări ale nivelului de hormoni, care pot favoriza dezvoltarea cancerului”, a declarat Dr. Youssef.
Citește și: Dezechilibrul între Omega 3 și Omega 6, periculos pentru corp. Poate duce la boli de inimă și cancer
Cancer Research UK, cea mai mare organizație de cercetare a cancerului din lume, spune că o greutate excesivă determină sporirea nivelului de hormoni de creștere în organism, ceea ce face ca celulele să se dividă mai des.
Fiecare dintre aceste diviziuni suplimentare reprezintă o altă șansă de apariție a celulelor canceroase.
Factori genetici
Genetica poate fi, de asemenea, cea care expune tinerii la un risc mai mare de a suferi de această boală.
Citește și: Câinii și pisicile de companie pot reduce riscul apariției demenței. Care este motivul?
„Cercetările nu au dezvăluit o legătură concludentă între genetică și creșterea numărului de diagnostice. Totuși, dacă o rudă de gradul întâi sub 50 de ani a avut cancer de colon, acest lucru ar putea reprezenta un risc mai mare de apariție a bolii la persoanele mai tinere”, a declarat Dr. Youssef.
Diagnosticarea întârziată sau greșită
Conștientizarea simptomelor cancerului de colon e importantă pentru a depista din timp boala.
Cu cât mai mulți tineri cunosc simptomele cancerului de colon, cu atât este mai probabil ca aceștia să se ducă la doctor pentru un control.
„Tinerii știu importanța de a obține sfaturi medicale pentru simptome precum schimbările continue ale obiceiurilor intestinale și sângerările rectale. Prin urmare, acest lucru ar putea avea un efect de recul asupra numărului de persoane tinere care sunt diagnosticate”, a declarat Dr. Youssef.
Citește și: 4 alimente din supermarket cresc riscul de a muri de tânăr. Un tip de carne, cel mai nociv pentru om
Deși această conștientizare sporită este un lucru pozitiv, Dr. Youssef a adăugat că există încă multe cazuri în care pacienții care au cancer se confruntă cu întârzieri sau probleme în obținerea unui diagnostic.
„Prin abordarea factorilor controlabili, cum ar fi obiceiurile alimentare, promovarea activității fizice și gestionarea obezității, persoanele pot contribui la reducerea riscului de cancer intestinal”, a adăugat el.
Care este situația în România?
În România, conform unui raport GLOBOCAN al numărului cazurilor de cancer, în anul 2020, cancerul de colorectal (cancer de colon și cancer de rect) era pe locul I, cu 12.983 de cazuri diagnosticate, urmat de cancerul de plămâni, sân și prostată.
„Anual, cu 2-3% crește frecvența cancerului de colon sau rect la tineri. Ne referim la creșterea frecvenței în intervalul de vârstă 20-30 de ani. Acum câțiva ani nu ne gândeam că putem să tratăm […] un cancer de colon sau rect în […] intervalul 30-40 de ani.
Citește și: Cum este afectată inima atunci când te enervezi? Organismul îți este pus în pericol
Ar trebui ca într-o manieră de screening, după vârsta de 45 de ani toată populația sănătoasă să efectueze această examinare, iar până în 45 de ani, dacă avem semne generale sau locale care persistă și care nu sunt rezolvate de tratementele obisnuite, să ne gândim și la acești pacienți, chiar dacă sunt tineri, să realizăm o colonoscopie”, a afirmat, luna trecută, Dr. Florin Grama, medic primar chirugie generală, pentru Știrile ProTV.