Dar din dar: I-a donat fiicei o parte din ficat, iar acum a primit un rinichi din partea ei

DE Alin Crișan | Actualizat: 09.01.2023 - 18:31
Spital - Foto: Profimedia

Bărbatul spune că mai are şi alte rude diagnosticate cu aceeaşi boală, de aceea nu a găsit pe nimeni compatibil în familie care să îi poată dona.

SHARE

Cele două transplanturi de rinichi care au fost făcute în ultima zi a anului 2022 au salvat vieţile a doi bărbaţi din Vaslui şi Iaşi (foto). Recoltarea de organe a avut loc la Bucureşti, iar intervenţiile de transplant au fost realizate chiar în seara de 31 decembrie la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi.

Unul dintre bărbaţii care a primit şansa la o viaţă normală este Liviu Niţicoi, în vârstă de 47 de ani, care în urmă cu 16 ani a fost donator pentru fiica sa. I-a donat fiicei sale o bucată din ficat, iar acum a fost salvat la rândul său.

„Când avea un an de zile a făcut transplantul, de când s-a născut nu funcţiona bine ficatul. Eu i-am donat fetiţei, dar nu m-am gândit niciodată că voi avea şi eu nevoie de transplant”, a povestit Liviu Niţicoi.

Bărbatul spune că are doi copii minori şi că şi-a dorit să facă transplant pentru că nu putea să plece nicăieri mai mult de câteva zile pentru că trebuia să ajungă la şedinţele de dializă. A încercat să găsească şi alte persoane care să îi poată dona un rinichi, rude apropiate, însă niciuna nu a fost compatibilă.

„Dializa este foarte grea, tot timpul eşti cu gândul că trebuie să mergi la dializă. Voiam să mergem în concediu şi nu puteam. A fost prima dată când am fost chemat, nu mă aşteptam, am avut mari emoţii, nu m-am gândit că voi fi cel transplantat”, a mai spus pacientul.

Au fost chemaţi şapte pacienţi pentru verificarea compatibilităţii
Cel de-al doilea bărbat care a primit un rinichi are 44 de ani şi este din Huşi, judeţul Vaslui, şi făcea dializă din iulie 2022. Mircea Vieru spune că viaţa sa a fost schimbată total după ce a fost diagnosticat cu boală polichistică de rinichi, în 2015. De atunci şi până în 2022 a reuşit să ţină boala sub control.

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te