Pandemia de Covid-19 echivalează cu un război de uzură. O criză sanitară globală care se va întinde pe o perioada lungă de timp. O molimă determinată de un virus nou și necunoscut de lumea științifică. O societate scindată între coronasceptici, care nu cred în existența virusului, sfidând toate regulile sanitare și lumea medicală preocupată de elucidarea necunoscutelor care încă sunt prezente în jurul acestei pandemii. Sunt pur și simplu îngrijorat de această discrepanță de opinie. Neîncrederea unora în existența noului coronavirus este mai mult decât o abordare simplistă, este o abordare iresponsabilă care va determina eșecul luptei cu acest fenomen. Nu înțeleg cum poate exista un astfel de comportament în raport cu un virus necunsocut, despre care lumea medicală face încercări disperate în găsirea unor răspunsuri despre fiziopatologia și tratamentul lui.
În lipsa găsirii unui vaccin, pandemia va continua pe o perioadă nedeterminată. Pentru a putea stopa orice pandemie este nevoie de imunizarea unei proporții semnificative din populație. Imunizarea în masă (de turmă) prin îmbolnăvire nu va reprezenta o posibilitate practică, având în vedere că imunitatea după vindecare este limitată în timp, existând riscul de reîmbolnavire. Singură opțiune viabilă pentru stoparea pandemiei este reprezentată de descoperirea unui vaccin care să permită imunizarea în masă a populației. Pentru întreruperea lanțului de transmitere a virusului este nevoie de o imunizare care să cuprindă peste 60-70% din populația unei comunități. În absența unui vaccin pandemia va evolua, iar cel mai probabil în câteva luni vom asista la reîmbolnavirea celor care s-au vindecat în primul val a acesteia.
Această criză sanitară de lungă durată nu este atlceva decât un război de uzură. O uzură care va afecta sistemele medicale supuse la o presiune constanța și continuă, iar în unele zone progresiv crescândă. Oricât de multă bunăvoință și vocație ar avea persoanulul medical, la un moment dat apare starea de epuizare și oboseala cronică. Cei care au lucrat în prima linie, în spitalele Covid au obosit deja, fizic și mental. Nu doar efortul fizic trebuie cuantificat, ci și impactul psihologic pe care personalul medical îl resimte. Însă elementul care crează o stare de neliniște în rândul cadrelor medicale este reprezentat de lipsa unei perspective încurajatoare în viitor.
Cu timpul va apărea și o uzură a sistemului sanitar în totalitatea lui. Chiar dacă nu credem în existența acestui virus, ar trebui să privim situația actuală și dintr-o altă perspectiva. În anul 2019 în România nu există această boală. Astăzi, fie că vrem, fie că nu, Covid-19 determină un număr din ce în ce mai mare de pacienții care au nevoie de spitalizare. Capacitatea sistemului sanitar este aceeași, capacitatea secțiilor de terapie intensivă este aceeași. În acest context a fost necesară scindarea sistemului sanitar între pacienții Covid și pacienții cu alte boli. Din totalul de paturi de terapie intensivă, și așa insuficiente, o parte din acestea au fost alocate pacienților Covid. Este evident faptul că răspunsul medical al sistemului sanitar este afectat. Era un fapt previzibil în contextul în care o boală nouă a apărut și a generat pacienți care se vor adăuga peste pacienții cu alte patologii. Nu pot fi învinuiți nici bolnavii de coronavirus, dar nici pacienții cronici cu alte boli nu au nicio vină că nu mai pot accesa sistemul de sănătate cu aceeași promptitudine. Însă îmbolnăvirile cu noul coronavirus pot fi controlate prin respectarea unor măsuri sanitare simple, fapt care nu poate fi aplicat în cazul altor boli. Cu cât pandemia va accelera în România, cu atât numărul de paturi dislocate din sistemul sanitar pentru pacienții Covid-19 va crește. Cu cât vor fi mai mulți pacienți diagnosticați cu noul virus, cu atât capacitatea sistemului medical va slabi. Această criză sanitară nu ii va afecta doar pe cei care au coronavirus, ea se va răsfrânge asupra tuturor pacienților români.
În afară de aceste aspecte ce vizează infrastructură medicală, trebuie să privim cu mare atenție și asupra aspectelor economice din sistemul sanitar. Așa cum la începutul pandemiei am pornit la lupta cu un sistem sanitar nepregătit, învechit și nereformat, tot așa am pornit și din punct de vedere economic. Bugetul asigurărilor sociale de sănătate se bazează pe contribuția populației active plătitoare de taxe și impozite. Este nevoie doar să privim evoluția demografică din România ultimilor 10 ani că să înțelegem că am asistat la un fenomen de migrație a populației active. Această migrație de forță de muncă a determinat un dezechlibru important în structura populației, generând un fenomen de îmbătrânire populațională, cu scăderea proporțională a contribuțiilor sociale. Știam, încă de dinainte de pandemie, că numărul persoanelor care contribuie la asigurările sociale de sănătate este cu mult mai mic decât ar fi normal. Pandemia de Covid-19 a generat costuri suplimentare importante, care în urmă cu un an de zile nu existau. De asemenea toate celelalte boli nu au luat o pauză din respect pentru pandemia de Covid. Este cât se poate de clar că efortul financiar al României pentru gestionarea acestei crize va crește. La fel cum nu există posibilitatea, că peste noapte să creștem capacitatea de infrastructură a spitalelor, tot așa nu va fi posibilă o creștere imediată a bugetelor pentru sănătate. Această împărțire a unui buget relativ fix între pacienții Covid și ceilalati pacienți din sistem va genera o presiune economică uriașă, existând riscul că răspunsul medical să fie afectat, atât pentru cei bolnavi de noul coronavirus, cât și pentru ceilalți.
Cred că scepticismul nefondat în existența acestei pandemii va determina pierderea controlului asupra fenomenului medical, va crește uzura personalului medical, dar și a sistemului sanitar. Cu cât mai mulți pacienți Covid vor fi în sistemul sanitar, cu atât accesul la servicii de sănătate al celorlalți pacienți va fi mai dificil. Creșterea numărul de bolnavi cu noul virus va crește substanțial efortul financiar al României, putând determina dezechilibre importante în gestionarea sistemului de sănătate.
Singura opțiune de a ține sub un anumit control această criză sanitară este reprezentat de încetinerea numărului de noi cazuri. O astfel de încetinire a pandemiei, va da posibilitatea sistemului de sănătate publică de a gestiona situația. Un număr redus de pacienți nu va forța până la limita de suportabilitatea infrastructură medicală și nu va genera eforturi financiare ce pot dezechilibra economic sistemul sanitar. Respectarea unor măsuri sanitare simple, care ne permit să ducem o viață aproape normală sunt capabile să prevină o catastrofă sanitară.
