Bărbatul a fost internat în 5 martie cu „o simptomatologie total diferită față de definiția de caz pentru pacienții infectați cu noul coronavirus”, potrivit sursei citate. La câteva zile după internare, pacientul a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă, iar testul pentru COVID – 19 a ieșit pozitiv, potrivit G4 Media.
Bărbatul este ofițer în rezervă al MAI, are în vârstă de 60 de ani și prezintă o stare generală stabilă. Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim.
În cazul său, autoritățile nu au furnizat informații legate de sursa infectării, fiind primul caz din România cu această particularitate. În cazul celorlalți 16 bolnavi, autoritățile știu fie sursa directă a infecției (contact cu alt bolnav), fie faptul că au venit recent din Italia.