Un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi disponibil populației la mijlocul anului viitor

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 12.06.2020 - 15:29

Martin Seychell, reprezentantul Comisiei Europene, a firmat că rolul instituțiilor europene este să lucreze împreună cu statele membre și să ofere cadrul legislativ potrivit pentru a atinge obiectivele de dezvoltare, producție, disponibilitate și accesibilitate a vaccinurilor.

SHARE

Un potențial vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi disponibil populației la mijlocul anului viitor, pași rapizi fiind deja făcuți în acest sens. Aspecte importante legate de dezvoltarea, producția și accesibilitatea unor vaccinuri au fost discutate în cadrul  evenimentului online Împreună în căutarea unui vaccin împotriva COVID-19 (United in the search of a COVID-19 vaccine), organizat de Vaccines Europe și EFPIA (Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice, din care face parte și ARPIM - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente), în 9 iunie 2020.

La eveniment au participat peste 240 de reprezentanți din mediul academic, factori de decizie, asociații de pacienți, jurnaliști, medici din statele membre UE, inclusiv din România, iar cei care au oferit informații relevante și au răspuns la întrebări au fost Jean Lang, Vice-Președinte Cercetare și Dezvoltare, Sanofi Pasteur și Președinte al Grupului de Lucru de Cercetare din cadrul Vaccines Europe, Pierre Van Damme, Profesor și Vice-Decan la Universitatea Antwerp, Facultatea de Medicină și Științe Medicale și Martin Seychell, director general adjunct, DG Sante, Comisia Europeană.

Martin Seychell, reprezentantul Comisiei Europene, a firmat că rolul instituțiilor europene este să lucreze împreună cu statele membre și să ofere cadrul legislativ potrivit pentru a atinge obiectivele de dezvoltare, producție, disponibilitate și accesibilitate a vaccinurilor.

“Noi vedem procesul de dezvoltare drept unul care trebuie susținut și pe mai departe. Pentru că oricine reușește dezvoltarea unui vaccin are nevoie apoi de siguranță și predictibilitate. Dezvoltarea unui vaccin presupune resurse financiare foarte mari, de aceea folosim banii strânși cu ocazia evenimentului maraton organizat de Uniunea Europeană pentru a susține prin toate instrumentele inițiativele de dezvoltare”, a declarat Martin Seychell. Cu privire la componenta financiară, acesta a dat exemplul materiilor prime pentru producția de vaccinuri care trebuie cumpărată chiar înainte de confirmarea datelor științifice, pentru a răspunde presiunii timpului.

 

În privința prioritizării persoanelor care vor primi vaccinuri, principiile esențiale care vor ghida acest aspect sunt disponibilitatea și accesibilitatea într-un mod corect și echitabil.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te