Un studiu genetic care a vizat virusul SARS-CoV-2, coordonat de un grup de cercetători din Emiratele Arabe Unite, a condus la identificarea unui număr de 70 de mutaţii ale acestuia în rândul probelor recoltate şi secvenţiate, dintre care 17 nu erau până acum cunoscute, informează khaleejtimes.com.
Oamenii de ştiinţă au găsit mai multe mutaţii determinate de fluxurile de călătorii şi provenite din Asia, Europa şi Orientul Mijlociu în prima parte a pandemiei şi au cartografiat acele tulpini incipiente pentru a alcătui un "arbore genealogic" global şi evolutiv al noului coronavirus, au explicat autorii acestui studiu realizat pe genomul virusului SARS-CoV-2. Experţii care au participat la un seminar difuzat online şi organizat de Biroul pentru Ştiinţe Avansate din Emiratele Arabe Unite au spus că majoritatea pacienţilor au fost asimptomatici sau au prezentat doar simptome uşoare.
Autorităţile din această ţară au anunţat recent secvenţierea completă a genomului noului coronavirus descoperit în organismele pacienţilor care au dezvoltat boala COVID-19 pe teritoriul naţional. Studiul a folosit descoperirile făcute anterior pe 49 de pacienţi confirmaţi în prima parte a epidemiei în Emiratele Arabet Unite, iar secvenţieri genomiale complete au fost realizate pentru 25 dintre aceşti pacienţi.
Experţii au clarificat şi câteva percepţii eronate şi unele zvonuri de pe reţelele de socializare legate de variabilitatea puterii de infectare a mutaţiilor suferite de noul coronavirus. Ei au explicat că aceste mutaţii reprezintă un fenomen natural, care nu aduce neapărat cu sine o modificare semnificativă a abilităţii virusului de a declanşa boala. Aceste concluzii au fost confirmate de cele mai recente descoperiri privind virusul SARS-Cov-2. Folosind analogia bazată pe felul în care modificarea întâmplătoare a unei litere dintr-o carte nu alterează întregul conţinut, oamenii de ştiinţă consideră că aceste variaţii ale virusului sunt atât de asemănătoare genetic între ele, încât orice modificări apărute până acum în structura noului coronavirus nu par să îi altereze puterea virală sau rata sa de transmisibilitate.
La acest seminar online au participat cinci dintre autorii noului studiu, alături de cercetători proeminenţi şi experţi în COVID-19. Printre ei s-au aflat profesorul Alawi Alsheikh Ali, purtător de cuvânt al Biroului pentru Ştiinţe Avansate şi membru al Consiliului Ştiinţific din Emiratele Arabe Unite; Ahmad Abou Tayoun, profesor-asociat de genetică la Universitatea Mohammed Bin Rashid (MBRU) şi director al Centrului de Genetică de la Spitalul pentru copii Al Jalila; Tom Loney, profesor-asociat la catedra de Sănătate publică şi epidemiologică din cadrul MBRU; Abdulmajeed Saif AlKhajef, consultant la Departamentul de Educaţie Medicală şi Cercetare din cadrul Autorităţii pentru Sănătate din Dubai (DHA); şi Hamda Hassan Khansaheb, directorul secţiei de Cercetare de la Departamentul de Educaţie Medicală şi Cercetare din cadrul DHA.
Seminarul a reprezentat o bună oportunitate pentru ca oamenii de ştiinţă să comunice o serie de informaţii importante şi de interes public legate de acest studiu, în principal despre implicaţiile generate de mutaţiile virusului asupra capacităţii sale de transmitere, severitatea simptomelor prezentate de pacienţii infectaţi şi dezvoltarea unor vaccinuri, conform Agerpres.