VIDEO Gripă, răceală sau COVID. Cum faci diferența între simptome și când să faci un test

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 24.09.2020 - 15:12
Inquam Photos - Cornel Putan

În sezonul rece, ne curge nasul, avem gâtul iritat și tușim. Când știm că e cazul să ne îngrijorăm și să mergem să facem un test pentru depistarea coronavirusului?

SHARE

BBC News a realizat un clip în care explică diferența dintre răceală și o posibilă infectare cu COVID-19. 

Dacă temperatura corpului este mai mare de 37,8 grade Celsius, ar trebui să te testezi pentru coronavirus. La răceală, febra nu este foarte frecventă. 

Dacă strănuți, dar nu ai alte simptome, probabil că ai o răceală. 

Dacă îți curge nasul sau este înfundat este semn de răceală; însă, dacă îți pierzi mirosul și/sau gustul, ar fi bine să te testezi pentru coronavirus. 

În ceea ce privește tusea: o tuse seacă, continuă (adică să tusești fără oprire mai mult de o oră sau să ai mai mult de trei astfel de episoade în 24 de ore) este simptom de coronavirus. 

Citește și: SISTEMUL MEDICAL, BLOCAT Medicul Virgil Musta: Nu avem unde să mai punem și pacienții cu gripă

 

În ceea ce privește gripa, persoanele care au contractat boala au unele sau toate aceste simptome: febră, durere de gât, secreții nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare. 

Pentru gripă, te poți vaccina. Dacă faci parte din grupele la risc (persoane instituționalizate, persoane de peste 65 de ani, femei însărcinate, copii sau cadre medicale), beneficiezi de vaccinare gratuită. 

Citește și: GRIPĂ Record de vaccinări anul acesta, dar insuficiente pentru protejarea populației

Sursa grafic: INSP 

În ceea ce privește coronavirusul, simptomele care te fac caz suspect sunt, conform INSP:  

- ai debut brusc de febră și tuse

-ai minim trei din următoarele simptome cumulate: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) in absența unei cauze identificate

- ai pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie

- suferi de o infecție respiratorie acută severă (SARI), ai febră și tuse și dificultate în respirație. 

Atenție, dacă suspectezi că putea fi infectat cu coronavirus, nu ieși din casă! Telefonează medicului de familie sau Direcției de Sănătate Publică și ascultă indicațiile medicilor. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te