Multor pensionari li s-au mărit pensiile după recalculare. Altora le-au scăzut sumele însă primesc aceeași bani ca în luna august. Cu toate acestea, sunt oameni nemulțumiți.
Citește și: 1.500.000 $ are salariul boss-ul unei mari companii belgiene care acţionează în România
Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare de la 1 septembrie, le-a adus multă frustrare unor pensionari. Sunt cazuri în care, la contribuții egale, pensia nu este egală. Și este vorba despre sume mari de peste 1.000 de lei.
Citește și: Ce informații lipsesc de pe decizia cu pensia recalculată? De ce nu poți afla dacă e greșită?
1.500 lei diferență între două pensii la recalculare, deși pensionarii au contribuit la fel. De ce?
Pe un forum, un specialist în pensii, explică de ce sunt diferențe atât de mari de la o pensie la alta. Este vorba despre grupele de muncă. O persoană care toată viața a muncit într-un mediu periculos va avea o pensie mai mare față de cei care nu au avut riscuri prea mari la job.
Citește și: Ce bani ia în plus un pensionar cu pensie între 3.000 - 5000 lei din octombrie? Legea, votată
”Legea nouă a pensiilor nu respectă principiul contributivității, la același Număr total de puncte realizate pensionari să aibe același cuantum al pensiei. Or, nu se realizează acest principiu.
De exemplu, unul care a muncit 25 de ani în condiții grele de muncă (grupa I a) a realizat 75 de puncte contributive, nu va primi puncte de stabilitate întrucât nu a lucrat peste 25 de ani și va avea o pensie de 6.075 lei = 75 puncte contributive x 81 lei vpr.
Altul care a lucrat în condiții ușoare de muncă (grupa a III a) 45 de ani a realizat tot 75 de puncte contributive dar pentru că a lucrat in conditii mai ușoare de muncă va primii in plus 16,25 puncte (de stabilitate) necontributive (5 x 0,5 + 5 x 0,75 + 10 x 1) realizând astfel 91,25 puncte = 75 puncte contributive + 16,25 puncte necontributive și va avea o pensie de 7.392 lei = 91,25 puncte x 81 vpr.
Astfel, desi au contribuit egal, avand fiecare 75 puncte contributive, au pensii neegale, cel care a lucrat în condiții normale va avea pensia de 7.392 lei iar cel care a lucrat în condiții grele de muncă va avea pensia de 6.075 lei, fiind un avantaj necontributiv de 1317 lei la pensia celui care a lucrat în condiții mai ușoare de muncă”, a explicat expertul.
Acesta este de părere că legea pensiilor a fost făcută cu dedicație și este neconstituțională.
Citește și: Care pensii au fost recalculate greșit? Cum îți iei banii înapoi? Anunțul Casei de Pensii
”Ca să nu rezulte un cuantum mai mic al pensiei recalculate al celor care au lucrat în condiții grele (speciale si deosebite) de muncă, se impune ca aceștia să aibe un VPR deosebit de VPR-ul celor care au lucrat în condiții normale de muncă, respectiv vreo 120 față de 81, întrucât există o variabilă, și anume stagiul complet de cotizare prevăzut de legile anterioare pentru fiecare grupa de muncă.
Formula de calcul a actualui VPR de 81 lei = valoare punctului de pensie de 2032 lei : stagiul mediu de cotizare de 25 de ani, ii dezavantajează pe cei din grupele superioare de muncă cărora total puncte realizate li s-a împărțit la 15, respectiv la 20 de ani, și ii avantajează pe cei din grupa a III a cărora li s-a împărțit la 35 de ani.
Or, nu-i poți uniformiza întrucât au lucrat în condiții diferite de muncă, și în plus să le diminueze și să le înghețe pensiile celor care au lucrat în condiții mai grele de muncă. Aceasta este o inechitabil crasă, evidentă. Legea s-a făcut cu dedicație, este neconstituțională.
Nu se poate că în baza unei legislații anterioară organice, sedimnentată în timp sub aspectul constituționalități, să dai în Parlament o nouă lege prin care să recalculezi un cuantum al pensiei mai mici decât cel stabilt inițial în baza unor legi valabile.
I-ai dat legal 8.000 lei pensie și acum ii recalculează 4.000 lei pensie și i-o îngheți vreo 5 ani discriminatoriu față de alți pensionari la care dimpotrivă le indexezi pensiile mărite cu puncte de stabilitate necontributive”, a mai spus expertul.
Ce se întâmplă cu deciziile greșite. Cum se repară erorile?
În timp ce mulți au primit deja pensiile recalculate, mulți pensionari nu și-au primit nici măcar deciziile de recalculare. În uenle cazuri acestea au fost retrase de la distribuire deoarece erau greșite.
Acum câteva zile, șeful Casei de Pensii a anunțat faptul că există erori de calcul în deciziile pensionarilor. Spre exemplu, la Alba nu mai puțin de 5000 de decizii au fost retrase pentru că necesită o revizuire.
Recalcularea presupune adăugarea unor elemente noi (stagii de cotizare, venituri) neavute în vedere la momentul stabilirii drepturilor de pensie, elemente ce nu pot rezulta decât din documente doveditoare noi depuse de pensionari.
Acest proces va începe după data de 1 septembrie și va dura șase luni de zile, timp în care pensionarii pot depunde diferite adeverințe de la locurile de muncă.
„Când am început recalcularea am pornit de la numărul total de puncte pe care pensionarul îl are în ultima decizie.
Dacă sunt asemenea greșeli, (...) vom da diferențele la data următoare a plății pensiilor. În cel mai scurt imp noi trebuie să revizuim aceste decizii (greșite - N.R.).
Dacă nu au fost preluate prin digitalizare toate modificările anterioare operate asupra unei pensii, atunci punctajul este greșit”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii.
În momentul în care primesc decizia cu pensia recalculată, pensionarii trebuie să verifice dacă au toți anii trecuți și dacă este suma corectă. Cei care sesizează greșeli se pot adresa caselor de pensii teritoriale.
Ce pot face pensionarii?
Citește și: În ce zile din septembrie se distribuie pensia recalculată? Cine are creșteri de 2.000 -3.000 lei?
„În lege exista un termen de 45 de zile până la rămânerea definitiva a deciziei de recalculare. Orice decizie de pensionare sau de recalculare poate fi contestată dacă un pensionar dorește.
Dar noi nu vedem aplicarea legii în sensul acesta. Noi ne dorim că pensionarul, daca are nelămuriri, daca are neclarități cu privire la decizia de pensioanre să dea un telefon, un mail, sau să meargă până la casa emitenta a deciziei de recalculare astfel încât să nu punem pensionarul nici pe drumuri, nici să nu îl punem în situația de a cheltui bani cu avocați, pentru că probabil că unui pensionar îi este greu că dansul, de unul singur să deșchidă acțiunea în instanță să se adreseze tribunalului, și în același timp ne dorim să avem cât mai mulți pensionari care beneficiază de drepturile din noua lege.
Citește și: RECALCULARE PENSIE Ministrul Muncii, despre grupele de muncă și condiții speciale. Ce pensii scad?
Prin urmare, în sensul acesta a fost atât mesajul Casei Naționale de Pensii Publice și Ministerului Muncii în aplicarea legii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarități Sociale.