Care sunt zonele din ţară în care se strică iar vremea. Va viscoli zăpadă. Alerta meteorologică este în vigoare în toată țara, până pe 16 ianuarie, ora 18:00.
Fenomenele vizate de ANM sunt precipitațiile moderate cantitativ, depunerile de polei și intensificările vântului.
Care sunt zonele din ţară în care se strică iar vremea
În intervalul menționat, aria precipitațiilor va fi în extindere treptată, începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de azi, în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali.
În noaptea de astăzi spre mâine (15 /16 ianuarie) și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice, izolat, în zona de munte, se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp.
În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse, vor fi depuneri de polei.
Citeşte şi: VREMEA Când se încălzește vremea în România? Unii visează deja la primăvară dar mai au de așteptat
Temporar vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale, în general de 60...80 km/h, viscolind zăpadă.
Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari, pe parcursul zilei de mâine (16 ianuarie), când în sudul Olteniei și al Transilvaniei și în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45...60 km/h.
Citeşte şi: VREMEA Ger de îngheață pietrele în acest sfârșit de săptămână. Record de temperaturi cu minus
Totuşi, în Capitală, vremea va continua să se încălzească. ANM informează că, întervalul 15 ianuarie, ora 10:00 - 16 ianuarie, ora 08:00, vremea va continua să se încălzească.
Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi posibile precipitații slabe sub formă de ploaie, cu depuneri de polei.
Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.