Cine sunt cei 300.000 de pensionari care pot pierde sute de lei la pensie? Când se va întâmpla
În anul 2022 pensionarilor li s-a reţinut CASS pentru partea din pensie care depăşea 4.000 de lei, în baza OUG 130 din 2021.
Ordonanța prevedea ca ”CNPP, prin casele teritoriale de pensii, are obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei.
Citește și: 2.600 lei în plus la pensie pentru un pensionar la recalculare. Câți ani a muncit și cum calculezi ?
Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei lunare de calcul reprezentată de partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie”, conform CNPP.ro.
CCR a decis însă că prevederile sunt neconstituționale.
”Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituție, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență”, a motivat CCR decizia dată pe prevederile din OUG nr.130/2021.
Din 28 decembrie 2022 nu se mai reține CASS pentru veniturile din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei.
Citește și: Sunt întârzieri la tipărirea cupoanelor de pensii. Cum îi afectează pe pensionari acest lucru
Dar este important de spus că CCR nu a spus că e neconstituțională taxarea acestor pensii, ci doar mijlocul prin care s-a făcut - ordonanță, în loc de lege.
Sumele aferente CASS reţinute de la pensionarii cu venituri din pensie de peste 4.000 de lei lunar li se restituie acestora eşalonat în perioada 1 martie 2023 – 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.