Cine sunt pensionarii care nu au primit niciun leu în plus la 1 ianuarie? Păgubiți de 3.000 de lei după modificarea Legii pensiilor.
Există mii de pensionari care ar fi trebuit să primească o creștere de 3.000 de lei a pensiei de la 1 ianuarie 2024. Ei au muncit în domenii precum magistratură și sunt, în majoritate, judecători.
E vorba de cei care iau pensii speciale. Inițial, premierul Ciolacu a spus că și pensiile speciale se indexează cu 13,8% pentru că, altfel, ar fi o discriminare.
Potrivit Ordonanței austerității, ce va intra în vigoare zilele următoare, guvernul a decis să nu acorde magistraților indexarea de 13,8%.
Citește și: Săptămână decisivă pentru creșterea pensiilor cu 40%. De ce vine FMI de urgență la București ?
„Art. XXXIII – (1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii
nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei”, potrivit Legii consultate de Newsweek România.
Pensia medie în magistratură era de 22.000 lei / lună
Citește și: Cine sunt pensionarii care ajung la o pensie de 6.000 lei la recalculare ? Cât și unde au lucrat ?
În cazul magistraților, în octombrie, pensia medie de serviciu, de 21.980 lei, din care 19.778 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.623 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Printr-o indexare de 13,8% ei ar fi trebuit să primească 3.000 lei în plus. Dar, guvernul a decis să nu le mai acorde această sumă de bani.
E de văzut dacă nu cumva, magistrații vor ataca decizia la Curtea Constituțională pe motiv că e discriminatorie. Magistrații au mari șanse de câștig la CCR.
Citește și: 22.000 lei/lună, cea mai mare pensie specială. 1.100.000 români iau o pensie de 20 de ori mai mică
Mulți judecătorii CCR au pensii de serviciu și ei vor fi chemați să decidă dacă e constituțional sau nu să li se indexeze pensia cu 13,8% de la 1 ianuarie.
Pe de altă parte, Newsweek România a scris că peste 1.100.000 de români iau pensia minimă, adică 1.125 de lei. Nici măcar indexarea de 13,8% de la 1 ianuarie nu-i ajută prea mult.