Directorul Corpului de control din cadrul Ministerului Sănătăţii, Constantin Dina, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că la un concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu i-ar fi transmis unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Constantin Dima, care era preşedinte al comisiei de concurs, pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada februarie - 6 martie, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, Constantin Dina ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.
Citește și: UE vrea ca statele membre să-și asigure stocuri de gaz de 90% pentru iarna 2023 până în noiembrie
Acţionând în această manieră, Dina ar fi facilitat obţinerea de către candidatul favorizat a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă. Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor anticorupţie, menţionează DNA.
Citește și: Încă o țară din regiune se alătură Rusiei în războiul contra Ucrainei. Putin decide momentul