Purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului Vrancea, Adina Lăscan, a declarat că testarea tututor beneficiarilor din centrul Harap-Alb şi a angajaţilor s-a realizat după ce iniţial patru copii, beneficiari ai centrului, au manifestat semne de boală, conform news.ro.
„A fost anunţată imediat Direcţia de Sănătate Publică. S-a trecut la testarea tututor beneficiarilor, 17 dintre ei fiind depistaţi pozitiv. Din cei 12 angajaţi testaţi, unul a ieşit cu coronavirus”, a mai spus Lăscan.
Cei 17 copii şi angajatul centrului sunt în stare bună, dar sunt internaţi în Spitalul Municipal Adjud, unitate suport pentru COVID-19.
Ancheta epidemiologică a stabilit că totul ar fi pornit de la unul dintre copii, care, din cauza problemelor pe care le are, nu a ştiut să comunice că se simte rău. De la acesta s-au infectat mai întâi patru copii, ulterior venind şi celelalte confirmări.
Angajaţii centrului şi-au dat seama că e o problemă când au văzut că aceştia au simptomele unei răceli şi atunci au anunţat DSP Vrancea.
În centru sunt internaţi 21 de copii, patru dintre ei rămânând în unitate.