Nicuşor Dan a declarat, pentru Euronews, referitor la planul de taxare a parcărilor pe care Municipalitatea îl pregăteşte, că o prevedere din Ordonanţa privind regimul drumurilor menţionează că nu pot fi taxate decât parcările amenajate în prealabil, relatează Agerpres.
"În opinia mea, e greşit în acest moment să ai 10 lei aici şi la 50 metri să ai gratuit, pentru că toată lumea se va înghesui acolo unde e gratuit (...) Fără această prevedere legală, ne-ar fi fost simplu şi exista şi un acord politic cu consilierii generali, am taxa cu anumite preţuri pe diferite zone. (...) Am pus deja banii pentru a extinde foarte mult parcările plătite care sunt pentru moment în interiorul zonei centrale, astfel încât să uniformizăm parcarea. Preţul o să-l stabilim în funcţie de cerere şi ofertă", a subliniat Nicuşor Dan.
Citește și: Un motociclist de la Rutieră, lovit de o mașină în București. El a fost dus de urgență la spital
Potrivit acestuia, ideea este că anumite zone unde se înregistrează aglomeraţie trebuie taxate, de exemplu de jur împrejurul zonei Unirii sau a Pieţei Universităţii.
"Acolo trebuie să existe un tarif, astfel încât orice maşină care parchează legal pe prima bandă, acolo unde este o parcare (...), să plătească o anumită taxă pe care o să o stabilim", a spus Nicuşor Dan.
Citește și: PNL și PSD vor să oblige directorii unităţilor de învăţământ să știe limba română
El a menţionat că Municipalitatea începe să amenajeze locuri de parcare în zona centrală în interiorul inelului central. "Este logic ca în interiorul inelului central, dacă parchezi pe domeniul public, să plăteşti. Asta nu se aplică rezidenţilor. Rezidenţii vor putea să plătească un abonament în baza căruia să-şi lase maşina pe domeniul public", a adăugat edilul general al Capitalei.