Drama prin care trece fosta soție a lui Dem Rădulescu. S-au căsătorit după 3 luni, s-au iubit 22 ani

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.06.2023 - 18:57
Drama prin care trece fosta soție a lui Dem Rădulescu.  - Foto: Arhiva
Drama prin care trece fosta soție a lui Dem Rădulescu. - Foto: Arhiva

Motivul pentru care fosta soție a lui Dem Rădulescu nu mai poate urca pe scenă este unul foarte trist. Îndrăgita actriță, trăiește în fiecare zi cu dorul de scenă, însă problemele de sănătate nu îi permit să revină.

SHARE

Paula Rădulescu a fost căsătorită cu Dem Rădulescu timp de 22 de ani. Însă, după mai bine de două decenii petrecute împreună, cei doi actori îndrăgiți și-au spus adio. Cu toate acestea, relația lor s-a încheiat amiabil, iar Dem Rădulescu s-a căsătorit apoi cu fosta lui studentă, Adriana Șchiopu, care i-a dăruit și o fiică – Irina, acum actriță și ea.

Citește și: Un actor legendar a murit într-un accident moto. Slaloma printre vehicule, pe autostradă

După moartea marelui maestru Dem Rădulescu, prima sa soție, Paula Rădulescu a suferit foarte mult, lucru care i-a afectat sănătatea. Acum, actrița susține că are probleme cu inima și nu are voie să depună efort sau să trăiască anumite emoții. 

„Mi-aș mai dori câteva lucruri mărunte, care se pot sau nu finisa, în funcție de starea mea de sănătate care este extrem de fragilă și de oscilantă.

Adică nu pot fi sigură că o săptămână întreagă nu am vreo problemă. Sunt cu inima și uneori face ce vrea ea și mă pune la respect două-trei zile, câteva zile în care trebuie să stai cuminte. Îmi cunosc simptomele și știu că dacă nu apăs pe pedală și sunt total liniștită exact cum te ține la spital, când nu ai voie să te dai jos nici măcar din pat, se rezolvă. Trebuie să am grijă să nu am emoții și să nu obosesc.

Nu e mare lucru, dar e grav pentru meseria mea. Dacă nu obosești, nu iei aplauze, iar dacă nu ai emoții, nu ești pe scenă, pentru că nu transmiți nimic. E o legătură strânsă între ce mi se cere ca să fiu sănătoasă și ce mi se cere ca să am succes, să fiu ce am fost și ce sunt, o actriță bună', a declarat aceasta pentru Playtech.ro.

Paula Rădulescu și-a găsit un refugiu

Deși nu poate juca, actrița și-a găsit refugiu în scris. Soția maestrului Dem Rădulescu este și o dramaturgă pricepută și a scris o serie de texte pe care vrea să le pună în scenă la teatrul Constantin Tănase, potrivit viva.ro.

„Vreau să dau multă parte din textele mele, dacă reușesc să joace ceva din ele la teatrul la noi, la Tănase. Am vorbit aseară, va veni Valentina Fătu să le frunzărim, sunt texte pentru femei. Să aleagă ce joacă, cui i se potrivește. Eu am jucat mult cuplet muzical.”, a mai declarat artista pentru sursa citată.

Citește și: Victor Rebengiuc, la 91 de ani, anunță că este pregătit să moară. A fost desemnat cel mai bun actor

S-au căsătorit după 3 luni

Paula Ortansa Albăstroiu s-a născut pe 26 iunie în Râmnicu-Vâlcea, România. Actriță de film, teatru și televiziune, face parte din categoria marilor actori români. Ea a jucat în numeroase filme în perioada de glorie a cinematografiei românești printre care Brigada Diverse intră în acțiune (1970), Mama (1976), Fram (1983). Dem Rădulescu era mai mare decât Paula cu 9 ani. Dem a văzut-o de la distanță și a plăcut-o imediat.

„Pe vremea aceea, la Râmnicu Vâlcea, seara se ieşea la plimbare pe bulevard. Şi gaşca din care făceam parte bătea bulevardul, ne întâlneam pe sub castani.

Se pare că obiceiul acesta era şi de pe vremea când Dem Rădulescu era de vârsta mea, el fiind mai mare decât mine cu nouă ani. Într-o seară, m-a ochit în timp ce era cu un prieten de-ai lui căruia i-a zis „Cine e fata aia? Aş vrea să o cunosc şi eu“. Iar prietenul lui îi spune „Stai că mă duc să o scuz“.

Aşa se făcea atunci, adică să se scuze că vrea să mă cunoască Bibanu’. Iar eu i-am zis că nu vreau să îl cunosc. Ştiam cine este pentru că era deja vedetă, nu aveam cum să nu fi auzit, mai ales că era tot din Vâlcea. Până la urmă m-a convins prietenul lui să îl cunosc. Am făcut cunoştinţă în acea seară, iar după trei luni ne-am căsătorit” povestește actrița pentru adevarul.ro

„După 22 de ani de mariaj, cei doi s-au despărțit, iar Dem Rădulescu s-a recăsătorit. „Există o legătură dincolo de moarte. Eu cu bunicul meu și cu Stela Popescu și Cristina Stamate. Dar și Bibanul (n.r. Dem Rădulescu) mă mai atenționează ce să fac și ce nu. Parcă-l văd cum face cu degetul și-mi zice – Fii atentă! Am fost soț și soție 22 de ani.”, a spus actrița.

Citește și: Actrița din umbra lui Dem Rădulescu: Ne-am îndrăgostit la o plimbare. Uneori îmi vorbește din ceruri

Cine i-a dat lui Dem Rădulescu porecla „Bibanul”

Dem Rădulescu era strigat de prieteni, dar și de o parte dintre spectatori cu apelativul „Bibanul” pe care l-a primit în liceu. Porecla se datorează tatălui său care era negustor de pește.

„Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii „Bibanu”.

După aia mi-au zis „Fratele lu Bibanu”, pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine ”Mă, Bibanule!”. Şi Bibanul am rămas”, povestea Dem Rădulescu acum mulți ani.

S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea; a luptat în ring la categoria mijlocie. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te