Numai o parte din cei peste 2.000 de pasageri cu avut zboruri anulate TAROM vor fi despăgubiți

DE Elena Petrescu | Actualizat: 09.07.2024 - 21:12
Numai o parte din cei peste 2.000 de pasageri cu avut zboruri anulate TAROM vor fi despăgubiți - Foto: Pixabay (foto cu caracter ilustrativ)
Numai o parte din cei peste 2.000 de pasageri cu avut zboruri anulate TAROM vor fi despăgubiți - Foto: Pixabay (foto cu caracter ilustrativ)

Numai o parte din cei peste 2.000 de pasageri cu avut zboruri anulate TAROM vor fi despăgubiți. ANPC)a invitat marţi, la sediul său, reprezentanţi ai TAROM pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi.

SHARE

Numai o parte din cei peste 2.000 de pasageri cu avut zboruri anulate TAROM vor fi despăgubiți. Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat marţi, la sediul său, reprezentanţi ai TAROM pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi, în contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania aeriană.

Numai o parte din cei peste 2.000 de pasageri cu avut zboruri anulate TAROM vor fi despăgubiți

Însă doar o parte dintre ei vor fi despăgubiți direct, mai exact cei care au achiziționat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii.

Citește și: TAROM reia zborurile, conform programărilor. Compania a ajuns la un acord cu piloții

Într-o declarație în exclusivitate pentru Digi24.ro, purtătorul de cuvânt al TAROM a explicat ce trebuie să facă pasagerii care nu au achiziționat bilete direct de la companie, conform Digi24.
Purtătorul de cuvânt al TAROM, Alexandru Anghel, a precizat că peste 2.000 de pasageri au fost afectați de protestul piloților companiei aeriene. Întrebat câți dintre acești pasageri și-au achiziționat biletele direct de la Tarom, Anghel a spus că „nu are această informație acum”.

Citește și: TAROM va despăgubi pasagerii cu sume între 250 și 600 euro pentru zborurile anulate. Anunțul ANPC

„În principiu, noi am lansat această adresă (despăgubire8iulie@tarom.ro), ca să fie un punct comun în care să centralizăm toată incidența care a avut loc. În mod normal, există canale clasice, hotline, adrese normale, dar acum, fiind o situație excepțională, am făcut adresa unde colectăm datele”, a precizat purtătorul de cuvânt al TAROM. „Ideea e că, indiferent de unde au achiziționat biletele, fie de pe site-ul TAROM sau de la o agenție, ei se pot adresa la această adresă pe care am lansat-o. Important e să facă dovada biletului, ca ei să poată fi compensați”, a spus Anghel.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te