„În atenţia beneficiarilor stimulentului financiar pentru persoanele adulte cu handicap! În această lună, plata stimulentului financiar, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată până la o dată ulterioară pe care o vom comunica de îndată ce vom dispune de fondurile necesare. Plata stimulentului pentru copiii cu handicap va fi realizată vineri. Vă mulţumim pentru înţelegere", a informat DGASMB, marţi, printr-o postare pe Facebook.
Pe 26 martie, Primăria Capitalei anunţa că plata stimulentului financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap va fi amânată pentru lunile următoare, în funcţie de evoluţia răspândirii noului coronavirus. PMB menţiona că o mare parte din resursele financiare pentru luna martie au fost redirecţionate către aprovizionarea spitalelor şi asigurarea protecţiei personalului medical, pentru asigurarea unei mese calde persoanelor cele mai expuse riscului de marginalizare socială, precum bătrânii de peste 65 de ani şi oamenii străzii şi asigurarea serviciilor edilitare - încălzire, transport public.
O zi mai târziu, municipalitatea revenea asupra anunţului şi preciza că persoanele adulte cu dizabilităţi vor primi şi în luna martie stimulentul financiar integral, în valoare de 500 de lei.