Una dintre găselnițele actului normativ vizează desființarea postului de șef de birou.
La Iași, mulți dintre șefii actuali vor conduce noi Servicii și vor avea leafă mărită. Consiliul Local (CL) va dezbate astăzi noua organigramă a Primăriei.
Șefilor ce urmau a rămâne fără post li s-a mărit leafa. Ordonanţa austerităţii e altceva
Guvernul a susținut, anul trecut, că, prin măsurile decise, va reduce cheltuielile bugetare inclusiv la nivelul autorităților locale.
Realitatea din teren îi contrazice pe liberali și social-democrați. În cazul municipalității ieșene, vor fi desființate 32 de posturi de șef de Birou, dar multe dintre aceste departamente vor fi transformate în Servicii, astfel că șeful nu doar că își va păstra funcția, dar va încasa și mai mulți bani întrucât intră pe o altă treaptă de salarizare.
Citeşte şi: Bani la secret – Lefuri mărite la Primăria Iași, din martie
Un alt efect al ordonanței presupune ca, pentru funcționarea legală a unui Serviciu în cadrul Primăriei Iași, un astfel de departament trebuie să cuprindă cel puțin 10 funcții de execuție (plus un post de conducere).
Citeşte şi: Investițiile cu fonduri europene au schimbat percepția despre Iași și județul Iași
În multe cazuri, acest lucru nu se-ntâmplă acum (7 funcții erau necesare până la Legea 296/2023), dar Serviciul Resurse Umane al Primăriei a rezolvat problema: a făcut numeroase redistribuiri de posturi între Compartimente, Birouri și Servicii astfel încât să fie împlinit numărul minim de funcționare în activitățile de interes.
Inclusiv Serviciul Resurse Umane a avut nevoie de completarea statului de funcții pentru a putea „supraviețui”.
Citeşte tot pe Ziarul de Iaşi