Pensie mai mare pentru că trebuie să ne aliniem la practicilor din UE.
Citește și: Ajutor uriaș la pensie. Ce servicii se oferă gratuit acasă la pensionari? Buget de 815.000.000$
Șeful Casei de Pensii anunță o mare schimbare în noua lege a pensiilor. Se vor lua mai mulți bani
Odată cu intrarea României în UE și prin accesarea fondurilor sociale, țara noastră trebuie să se alinieze normativelor europene chiar și când vine vorba de pensii.
Pensionarii trebuie să știe că vârsta de pensionare este într-o continuă creștere, iar în viitor se dorește să nu mai existe diferențe între femei și bărbați.
Până acum, femeile aveau posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme decât bărbații, fapt care se va schimba în următorii ani și în România.
Șeful casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat că această egalizare a vârstei de pensionare se va face cu 5 ani mai devreme decât e prevăzut în Legea Pensiilor. Asta însemnaă că femeile vor munci mia mult cu 2 ani, dar vor avea o pensie mai mare.
Pensie crescută pentru femei. De ce?
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii a anunțat că se dorește ca angajații să rămână cât mai mult timp în activitate.
„După cum se ştie, sistemul public de pensii este în schimbare, într-o amplă reformă. Tendinţa în Europa este de schimbare a acestor sisteme de securitate socială.
Nu puteam sări noi, suntem parte din UE. Dacă observaţi, aceste sisteme de pensii au nişte condiţii de eligibilitate mult mai stricte, şi mă refer la vârsta de pensionare care trebuie corelată cu speranţa de viaţă, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, pe termen mediu şi lung.
Citește și: Pensie redusă cu 50 lei la recalculare pentru un pensionar. Cu ce pensie infimă rămâne? Cât a lucrat
Acest lucru se întâmplă şi în România. Am încercat, în principal, prin noua lege a pensiilor să oferim condiţii mai bune. Dacă mergem şi ne uităm pe media stagiilor de cotizare din UE, acolo oamenii lucrează de la 40 de ani în sus. Cam aceasta este media”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Pensie mai mare pentru pensionari
Pentru a se face o tranziție la o vârstă mai mare de pensionare, inclusiv noua lege a pensiilor a fost creată pentru a se adapta noilor cerințe. Practic, pensionarii care vor avea mai mulți ani munciți vor primi un punctaj mai mare și, implicit, o pensie mai mare.
Citește și: Vestea momentului de la Casa de Pensie. Pensiile vor veni mai repede. Sistemul merge DOCUMENT
Citește și: Lovitură pentru pensiile militare. CCR îngheață veniturilor pensionarilor pe termen nelimitat
Acest lucru s-a văzut și la Marea Recalculare unde pensionarii care au avut vechime de peste 40 de ani au avut creșteri ale pensiei și de 3.000 de lei.
Putem deduce că pensionarii vor putea obține mai mulți bani la pensie prin creșterea vârstei de pensionare. Și, în special, femeile.
Acum, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet, de 35 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei.
„Noua legea a pensiilor, 360/2023, asta face, încurajează munca şi implicit contributivitatea. Dacă ne uităm pe statistici, indemnizaţia socială pe fiecare lună scade.
Încercăm să scoatem din această zonă cât mai mulţi beneficiari. La intrarea legii aveam 1 milion de beneficiari, acum avem 800.000 şi tendinţa este de scădere”, a mai spus Daniel Baciu.
Crește vârsta de pensionare, crește și pensia
Potrivit noii legi a pensiilor, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei.
Din 2035, vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. În mod surprinzător, Șeful casei de Pensii a anunțat că egalizarea vârstelor de pensionare se va face cu 5 ani mai devreme, adică în 2030.
„Noi avem în România încă o vârstă de pensionare mică faţă de ţările din UE. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani la bărbaţi, iar în ceea ce priveşte doamnele este undeva la 62 de ani şi 4 luni. Avem o creştere etapizată până în 2030 când vârsta de pensionare va fi egală cu a bărbaţilor. Eu aş zice să ne oprim aici.
Această perioadă de cinci ani nu se cumulează cu nicio altă reducere.
În cazul în care nu are acei cinci ani în plus și are doar doi sau trei ani, atunci se pensionează anticipat, și va fi penalizată în funcție de numărul lunilor de anticipare dar și de stagiul complet de cotizare depășit. Aceasta este pensia anticipată”, a conchis Daniel Baciu.
Calculul pensiei se face diferențiat
Pe legea actuală există doar pensie pentru limită de vârstă și pensia anticipată, nu mai există pensia anticipată parțială”, au mai explicat aceștia.
Deocamdată, până când se va schimba din nou vârsta de pensionare, seniorii trebuie să știe că vechimea la pensie se face diferențiat.
Mai jos aveți un tabel cu vârsta standard de pensionare și stagii complete de cotizare.
Citește și: Pensie cu 200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar cu 41 de ani cotizați. Ce a muncit?
Formula de recalculare a pensiilor: VPR x Numărul puncte.
VPR (valoarea punctului de referință) = 81 lei
Număr puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate.
Punctele de contributivitate este cel din talon.
Punctele stabilitate
0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 - 30 de rămânere în muncă, inclusiv;
0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 - 35, inclusiv;
1 punct/an, pentru anii din intervalul peste 36 de ani ş.a.m.d.