Sfaturi de la Unicef. Cum să le vorbiți copiilor despre coronavirus

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.03.2020 - 15:51
Sursa foto: UNICEF
Sursa foto: UNICEF

Părinții sunt sfătuiți să-și încurajeze copiii să pună orice întrebare despre coronavirus, să nu evite o discuție pe această temă, dar să folosească un limbaj adaptat vârstei copilului. Micuțul trebuie să se simtă în siguranță și trebuie urmărit să respecte regulile de igienă.

SHARE

Organizația pentru protecția drepturilor copilului Unicef a alcătuit o listă cu opt sfaturi pentru părinți și cum ar trebui să le vorbească micuților despre epidemia de coronavirus. 

Citește aici și explicații adaptate pentru copii despre Covid-19. 

„1.  Puneți întrebări deschise și ascultați

Începeți prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Aflați cât de mult știu deja și lăsați-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordați subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.

Asigurați-vă că vă aflați într-un mediu sigur și permiteți-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveștile și alte activități vă pot ajuta să deschideți discuția.

Cel mai important este să nu le minimizați și să nu le evitați îngrijorările. Asigurați-vă că arătați înțelegere pentru ceea ce simt ei și asigurați-i că este firesc să se simtă speriați de aceste lucruri. Arătați-le că îi ascultați, acordându-le atenție deplină, și asigurați-vă că ei înțeleg că pot vorbi cu dumneavoastră și cu profesorii lor ori de câte ori doresc.

2.  Fiți sinceri: explicați adevărul într-un mod accesibil copilului

Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizați un limbaj adecvat vârstei, urmăriți-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.

Dacă nu puteți răspunde unei întrebări, nu mergeți „pe ghicite“. Folosiți momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizațiilor internaționale precum UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății sunt surse foarte bune de informații. Explicați că unele informații din mediul online nu sunt adevărate și că este mai bine să avem încredere în experți.

Citește și: Sfaturi pentru copii: Cum să-ți petreci timpul dacă stai acasă din cauza noului coronavirus

3.  Arătați-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe prietenii lor

Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de a încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de serioasă. Cântați împreună un cântecel sau dansați împreună cu copilul, pentru ca procesul de învățare să fie distractiv.

De asemenea, le puteți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explicați-le că cel mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și cereți-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de respirație.

Sursa: Unicef și Crucea Roșie 

4. Faceți-i să se simtă în siguranță

Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simți, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate și pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunități de a se juca și relaxa, atunci când este posibil. Păstrați rutinele și programul obișnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiți la crearea de noi rutine într-un mediu nou.

Dacă vă confruntați cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiți-le copiilor că este puțin probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a menține familia în siguranță.

Dacă copilul dumneavoastră se simte rău, explicați-i că trebuie să stea acasă/ la spital, deoarece este mai sigur pentru el/ ea și prietenii lui/ ei. Reamintiți-i că știți că este greu (poate înfricoșător sau chiar plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va ajuta pe toți să rămână în siguranță.

5. Verificați dacă se confruntă cu stigmatizarea sau contribuie la stigmatizarea altora

Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în întreaga lume; de aceea, este important să vă asigurați că fiul sau fiica dumneavoastră nu se confruntă cu bullying și nici nu contribuie la bullying.

Explicați-le că infecția cu coronavirus nu are nicio legătură cu felul cum arată cineva, de unde provine acea persoană sau ce limbă vorbește. Dacă li s-a vorbit urât sau au fost intimidați la școală, ar trebui să poată spune acest lucru liber unui adult în care au încredere.

Reamintiți-le copiilor că toată lumea are dreptul de a se simți în siguranță la școală. Bullyingul este întotdeauna un lucru rău și ar trebui să facem, iecare, ce ține de noi pentru a fi amabili și pentru a ne sprijini reciproc.

6. Vorbiți-le despre exemplele pozitive

Este important pentru copii să știe că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune și acte de generozitate.

Povestiți-le despre personalul medical, oamenii de știință, tinerii și alte persoane care fac eforturi pentru a opri răspândirea bolii și pentru a păstra comunitatea în siguranță. Poate fi de mare ajutor să știi că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.

7. Aveți grijă de dumneavoastră

Dacă reușiți să gestionați situația, vă veți putea ajuta copiii mai bine. Copiii vă vor observa reacțiile la știri, astfel încât îi ajută să știe că sunteți calmi și aveți controlul asupra situației.

Dacă vă simțiți neliniștiți sau supărați, dedicați-vă timp și vorbiți cu alte familii, prieteni și oameni de încredere din comunitatea dumneavoastră. Faceți-vă timp pentru acele lucruri care vă ajută să vă relaxați și să vă recuperați.

8. Acordați atenție modului în care încheiați discuția

Este important să știți că discuția nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce conversația se încheie, încercați să le măsurați nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul corpului, tonul vocii și respirația.

Reamintiți-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu dumneavoastră și pe alte teme dificile. Reamintiți-le că vă pasă, că îi ascultați și că veți fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijorați.”

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te