Nicolae s-a născut cu parapareză spastică, adică paralizia picioarelor, iar medicii i-au sfătuit părinții să-l ducă la o școală specială.
Oamenii nu i-au ascultat, iar băiatul a mers la școala de masă din Polovragi, județul Gorj, apoi la liceul din Novaci, iar acum este la Facultatea de Drept din Târgu Jiu, la învățământ la distanță.
Suferă că nu poate merge în fiecare zi la cursuri, însă tatăl lui, care se pregătește să iasă la pensie din învățământ, nu mai poate face zilnic cei 50 de kilometri care despart cele două localități, ca să-l ducă pe tânăr la cursuri.
„Mi-aș dori să-i redau sănătatea tatălui meu. Când trebuie să ridici un cărucior atâția ani, să faci naveta, e o situație destul de grea“, spune tânărul, care, timp de patru ani, cât a mers la Novaci, era dus de tatăl lui cu mașina, iar la ore nu putea să bea apă, pentru că toaleta liceului nu era accesibilizată.
„Plecăm chiar de la nevoile de bază. Sunt oameni care nu ies cu anii din casă, din cauză că n-au o rampă de acces sau lift la bloc.
Sunt foarte puține centre de respiro (patru centre sunt în toată țara - n.r.), iar părinții cărora li se naște un copil cu dizabilități nu primesc niciun fel de ajutor psihologic.
Oamenii care sunt sănătoși ar trebui să înțeleagă că și noi facem parte din societate, sunt oameni care nu înțeleg că și persoanele cu dizabilități pot să muncească, să ducă o viață normală, dacă sunt ajutate“, punctează Nicolae.
El primește o indemnizație de handicap de 500 de lei pe lună, iar însoțitorul său, sora lui mai mare, 1.300 de lei pe lună. „Sunt un caz fericit, că acești bani intră în casă. Sunt persoane care trebuie să-și angajeze însoțitor din afara familiei, ceea ce înseamnă că banii însoțitorului sunt ai lui“, adaugă el.
Marele vis al tânărului este să fie parlamentar: „Dacă aș fi parlamentar, indemnizația aș dona-o, că sănătatea nu mi-o dă nimeni înapoi, nici pentru un miliard pe lună, dar aș avea mulțumirea că fac ceva pentru cei care sunt ca mine“, încheie Nicolae.
În România trăiesc 823.956 de persoane cu dizabilități. 17.908 își duc viața într-un centru de stat. Pentru copiii cu dizabilități abandonați de părinți, legea nu prevede obligativitatea ca, până la trei ani, să crească la asistenți maternali.
Abia acum, Protecția Copilului lucrează la modificarea legii. 29.433 din cei 70.000 de copii cu dizabilități învață în școli speciale. În toată țara, sunt 1.385 de profesori de sprijin pentru copiii care învață în școlile de masă.
Părinții cheltuiesc și până la 18.000 de euro pe an pe terapiile copiilor cu dizabilități, iar cei care nu își permit rămân izolați în case sau instituții. Numai 4,2 la sută dintre persoanele cu dizabilități din România muncesc, potrivit datelor CEDCD.
Citește și
Fără bani pentru persoanele cu dizablități - „Încercăm să-i ținem cât ne-om permite“
„ÎNDRĂZNEȘTE SĂ CREZI“ - PSD i-a lăsat fără bani pe oamenii cu dizabilități
___________________
