Șefului Casei de Pensii, Daniel baciu, i-a scăpat porumbelul în această zi când a anunțat numpărul de pensii recalculate greșit.
Citește și: RECALCULAREA PENSIEI De ce au fost poștașii asaltați de pensionari? „Avem mii de apeluri pe zi”
Una din zece pensii e recalculată greșit, dar puțini pensionari știu asta! Cum își iau bani înapoi?
Deciziile de recalculare au ajuns la pensionari, în număr de puțin peste 1.000.000. Imediat pensionarii au început să conteste valoarea pensiei recalculate prin petiții și cereri la Casa de Pensii. În mod surprinzător, șeful Casei de Pensii a anunțat azi o cifră uriașă de pensii prost recalculate.
Citește și: Dezinformare de la șeful Casei de Pensii. Care pensii NU cresc la recalculare? Câteva exemple
El vorbește că una din 10 pensii a fost recalculată eronat. Este un procent stabilit pe un anume eșantion.
„Colegii noștri de la casele teritoriale de pensii, imediat ce am terminat recalcularea, continuă să facă aceste verificări. Am avut, la nivel național, un număr de 9.170 de audiențe pe care colegii mei le-au acordat pensionarilor în această perioadă. Pe lângă aceste audiențe, am avut sesizări la birourile de relații cu publicul, cât și în formă electronică, încă aproape 2.400 de asemenea cerințe”, a spus șeful Casei de Pensii.
Care a mărturisit că din cele 11.500 de petiții, s-au găsit nu mai puțind e 1.090 de cazuri unde se impunea revizuirea deciziilor. Este vorba de un procent de 10% din aceste contestații.
Problema este că mulți pensionari NU știu că au pensia greșit calculată și de aceea NU depun petiții. mai jos vedeți o pensie recalculată în minus.
Șeful casei de Pensii pretinde că pensionarii își vor primii pensiile corect reclaculate din septembrie. ESte imposibil deoarece distribuirea decizilor cu pensia recalculată se încheie în 29 august. Iar primele pensii se dau pe 2 septembrie peste 4 zile.
Citește și: RECALCULARE Care pensionari trebuie să depună o petiție pentru o pensie mai mare? Până când?
Formula recaculare: VPR x Numărul total de puncte.
VPR = 81 lei
Puncte = contributivitate + stabilitate + puncte perioade asimilate
Punctele de stabilitate
0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 - 30 de rămânere în muncă, inclusiv;
0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 - 35, inclusiv;
1 punct pentru fiecare an peste 35 de ani
În mod incredibil, Daniel Baciu, spune aînainte de începerea distribuirii deciziilor de reclaculare că numărul erorilor ar putea fi de maxim 0,1%. Astăzi, se dovedște că e vorba de 100 de ori mia multe cazuri.
Casa de pensii a anunțat că a deschis birouri unde pensionarii pot depune petiții.