"În urma celor peste 200 de percheziţii, efectuate, la data de 25 mai a.c., de Poliţia Română, prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi, au fost ridicate peste 21 de kg de bijuterii din aur în valoare de aproximativ 5.000.000 de euro , 147.293 de lei, 19.327 de euro, 765 de dolari, 89.580 de lire turceşti şi 10 lire sterline, 3 autoturisme, un pistol cu bile din cauciuc, deţinut fără autorizaţie, 1.860 de ţigarete, 192 de articole vestimentare purtând însemnele unor mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată pe teritoriul naţional şi 22 de parfumuri de diferite mărci", a transmis, joi, potrivit news.ro, Poliţia Română.
De asemenea, au fost puse în executare 28 de mandate de aducere, iar în urma audierilor, a fost dispusă reţinerea a 8 persoane, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate, în cursul zilei de joi, judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Totodată, faţă de 4 persoane a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Miercuri, poliţiştii din Călăraşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi, au făcut peste 200 de percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, precum şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur.
Începând cu luna iulie 2021, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia.
Potrivit sursei citate, profitând de experienţa lor acumulată în domeniu (în calitate de deţinători ai unei societăţi comerciale cu profil amanet în mun. Medgidia, judeţul Constanţa), liderii grupului infracţional organizat au sesizat potenţialul uriaş de obţinere a unor câştiguri ilicite, prin introducerea în ţară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantităţi mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA şi taxe vamale).
"În vederea minimizării riscurilor, membrii grupului infracţional organizat se deplasau în Turcia unde vizualizau marfa de contrabandă, negociau cantităţile şi preţurile, aceasta fiind expediată, prin intermediul altor autocare decât cele cu care călătoreau aceştia. În acest scop, membrii grupului infracţional organizat au stabilit relaţii cu şoferi de încredere, care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să disimuleze coletele cu aur în autocarele conduse de ei. Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în ţară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării la negru", arătau poliţiştii.
Grupul infracţional organizat a avut o activitate infracţională intensă, dezvoltând o adevărată reţea de distribuţie de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activităţi ilicite, în schimbul obţinerii de venituri ilegale generoase.
Pe parcursul urmăririi penale, au fost depistate două transporturi efectuate în septembrie 2019 şi februarie 2022, fiind indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.
De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi de camată, aceştia acţionând cu precădere pe raza oraşului Medgidia şi a localităţilor limitrofe din judeţul Constanţa. Astfel, aceştia au acordat ca îndeletnicire diverse sume de bani cu titlu de împrumut, în vederea perceperii de dobânzi lunare, operaţiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condiţiile în care îşi pot desfăşura activităţile entităţile financiare nebancare, fiind folosită în acest scop casa de amanet din Medgidia.
Banii proveniţi din infracţiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similar, au fost investiţi în imobile sau schimbaţi şi transferaţi în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite al acestora.
Conform IGPR, toţi membrii aflaţi în eşaloanele superioare ale grupării deţin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanţe de lux, etalând un mod de viaţă opulent, existând o disproporţie vădită între veniturile obţinute în mod legal şi stilul de viaţă afişat.
Activitatea de urmărire penală a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi al poliţiştilor de frontieră din cadrul I.G.P.F. – Garda de Coastă.
La activităţi, au participat poliţişti din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice (rol de coordonare), I.G.P.F. – Garda de Coastă, D.C.C.O., structurilor de combatere a criminalităţii organizate din ţară, structurilor de investigaţii criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi SAS, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.