Violenţele au izbucnit cu o oră înaintea meciului, când spectatorii soseau la stadion, astfel că ora de start a partidei a fost amânată 30 de minute. Fanii celor două echipe au încercat să pătrundă în zona tampon dintre cele două galerii, cu scaune lăsate libere, dar poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene, arată Agerpres.
Citește și: Expert în securitate: FSB și GRU știu că Rusia pierde războiul și se pregătesc pentru era post-Putin
Prima repriză a fost, de asemenea, oprită timp de 35 de minute din cauza obiectelor aruncate de fanii lui PAOK către jucătorii lui Panathinaikos după unicul gol al meciului, înscris de Aitor Cantalapiedra.
Cei arestaţi au fost acuzaţi de o serie de infracţiuni, inclusiv de agresiune şi vandalism, şi au fost conduşi în faţa unui procuror.
Suporterii lui PAOK s-au încăierat cu poliţia şi în afara stadionului la pauză, au precizat autorităţile elene.
Cercetările sunt în desfăşurare pentru a identifica mai multe persoane implicate în aceste incidente.