Au dispărut bazinul de înot, terenurile de handbal, baschet, volei din comunicarea MTS despre rugby

DE Mihai Duță | Actualizat: 08.02.2021 - 11:35
Foto: INQUAM Photos/ George Călin
Foto: INQUAM Photos/ George Călin

În proiectul de hotărâre prin care Ministerul Tineretului și Sportului vrea să preia Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf sub pretextul înființării unui complex cae să deservească mai multe sporturi sunt menționate un bazin de înot și terenuri care nu există.

SHARE

Dacă în documentul oficial pus în dezbatere pe site-ul MTS, bazinul de înot, în fapt o piscină de recuperare, și terenurile de handbal, baschet, volei care nu există în realitate sunt menționate ca justificare a înființării Complexului Arcul de Triumf, în ultimul comunicat oficial al MTS, acestea nu mai apar. 

Citește și

Ministrul sportului căpușează Stadionul de Rugby Arcul de Triumf și-l transformă în hotel public

Acest lucru confirmă că oficialii MTS au strecurat intenționat o minciună într-un document oficial al statului român. 

Iată paragraful în care se vorbește despre Stadionul de Rugby Arcul de Triumf în ultimul comunicat al MTS :

"Pe lângă renovarea terenului și a tribunelor, s-au realizat și facilități suplimentare, parte integrantă a acestui obiectiv: parcări subterane moderne, terenuri de antrenament, sală de conferințe, spații pentru oficiali, săli pentru presă, centru de medicină sportive, săli VIP, restaurant, muzeu, hotel pentru sportivi, spații tehnice, adăpost de protecție civilă. Investiția realizată a înzecit valoarea stadionului Arcul de Triumf, care s-a transformat dintr-un simplu stadion într-un centru sportiv complex".

Citește și

Minciunile MTS: bazin de înot, terenuri de handbal, baschet și volei la Stadionul Arcul de Triumf

Acesta este paragraful din proiectul de hotărâre posta pe site-ul MTS:

"Având în vedere faptul că modernizarea bazei sportive din București, bulevardul Mărăști, nr. 18-20, sector 1, va cuprinde pe lângă refacerea la standarde internaționale a stadionului  și terenurilor de antrenament și numeroase  construcții și instalații sportive cum ar fi săli de pregătire, vestiare, terenuri de tenis, de volei, handbal, bazin de înot, sală de ședințe, precum si spații de cazare si masă, fiind construite la standarde internaționale de pregătire a sportivilor, de care ar putea beneficia și sportivii loturilor naționale și olimpice de la multe discipline sportive, în vederea folosirii și administrării cât mai eficient a bazei materiale sportive aflată în administrare, Ministerul Tineretului și Sportului, intenționează  reorganizarea bazei sportive din b-dul Mărăști nr. 18-20, sector 1, București, sub forma unui complex sportiv național, potrivit dispozițiilor art. 80, alin. (10) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu denumirea Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf”.

Bazinul de înot este de fapt o piscină de recuperare de 1,40 m adâncime, iar terenurile de handbal, baschet, volei pur și simplu nu există în realitate. Aceste terenuri nu sunt nici măcar în proiect conform proiectului de hotărâre care nu prevede fonduri decât pentru salarii și servicii.  

Citește

VIDEO Sute de suporteri ai rugby-ului îi cer ministrului Eduard Novak să nu le ia stadionul

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te