În finala masculină, România (Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Iulian Chiriţă, Andrei Istrate, Dragoş Bujor) a dispus de Cehia cu 3-0, punctele fiind câştigate de Darius Movileanu (3-2 cu Simon Belik), de Eduard Ionescu (3-1 cu Ondrej Kveton) şi de Iulian Chiriţă (3-0 cu Stepan Brhel).
Citește și: Gigi Becali susține că generalul Stegăroiu i-a făcut promisiuni. Reacția Jandarmeriei Capitalei
La feminin, România (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roşu, Evelyn Ungvari, Adela Struna) a învins în finală Germania cu scorul de 3-2. Germania a câştigat primele două partide, prin Mia Griesel, 3-2 cu Ioana Sîngeorzan, şi Lea Lachenmayer, 3-2 cu Elena Zaharia.
Tricolorele au revenit spectaculos şi au obţinut aurul graţie victoriilor reuşite de Bianca Mei-Roşu, 3-1 cu Naomi Pranjkovic, Elena Zaharia, 3-0 cu Mia Griesel, şi Ioana Sîngeorzan, 3-1 cu Lea Lachenmayer.
Citește și: Messi, surprins în supermarket cu șlapi și bermude. Alibec se afișa cu ținute de mii de euro
La Under-15, echipa masculină a României (Robert Podar, Robert Istrate, Mihai Nagy, Flavius Rus) a câştigat medaliile de bronz după ce a pierdut semifinala cu Portugalia, scor 1-3.
Miercuri, 19 iulie, încep probele individuale.
La ediţia de anul trecut, de la Belgrad, bilanţul delegaţiei României a fost de 6 medalii de aur, 1 de argint şi 3 de bronz. La Under-19, bilanţul a fost de 4-1-3, iar la Under-15 de 2-0-0, relatează Agerpres.