Fost fotbalist al lui FC Brașov la mijlocul anilor ’90, Dumitru Mitu (49 ani) a evoluat de-a lungul carierei pentru echipe de top din România și a prins și contracte la formații din Europa cu care a jucat în Liga Campionilor.
Ce fotbalist român a jucat în Liga Campionilor, și-a pierdut averea și a „sfârșit” șofer de TIR?
Deși a câștigat bani mulți ca fotbalist, i-a risipit pe toți și a ajuns șofer pe tir.
Dumitru Mitu a jucat la Steaua (1991-1993), CFR Cluj (2006-2007), Dinamo Zagreb și Panathinaikos, cu ultimele două în Liga Campionilor, Cu formația din capitala Croației a cucerit două titluri, o cupă și o Supercupă.
Citește și: Povestea românului care a „murit” la primul Campionat Mondial. Ajunge acasă când îi pregăteau coliva
A jucat pe postul de mijlocaș ofensiv sau atacant, iar în sezonul 2005 -2006 a evoluat alături de Luka Modrici, actualul jucător al lui Real Madrid și câștigător al Balonului de Aur, în 2018.
Dar alegerile proaste făcute în viață l-au costat scump. Dumitru Mitu a avut salarii bune la echipele din străinătate, de exemplu, a ajuns să fie remunerat și cu 200.000 de euro pe sezon, dar nu a știut cum să gestioneze traiul bun avut la un moment dat din sportul-rege.
Așa a ajuns spre final de carieră să joace în ligile inferioare, iar mai apoi să lucreze ca șofer pe tir.
Citește și: Povestea românului declarat cel mai bun handbalist din lume. Condamnat la închisoare, fuge din țară
”Am fost șofer de tir într-o companie, apoi m-am certat cu patronul și am plecat. Apoi m-a sunat să mă întorc. Are și o echipă de fotbal și îl ajut să promoveze. Joc în fiecare săptămână în liga a cincea. Încă mai pot”, spunea Dumitru Mitu, în 2019, pentru croații de la Index.hr.
A fost la un pas de echipa națională a Croației
Dumitru Mitu a fost la un pas de echipa națională a Croației. Fotbalistul ajuns la Osijek în 1996, după ce a fost remarcat de scouteri la un turneu din Timișoara, a petrecut șase ani în rândurile alb-albaștrilor, a marcat 26 de goluri în 160 de meciuri.
Deși a jucat la nivel înalt, Dumitru Mitu nu are nicio selecție în naționala României și crede că de vină sunt impresarii care influențau selecțiile.
Dumitru Mitu în tricoul lui Dinamo Zagreb - Foto: Profimedia Images
Cu 15 ani în urmă, a fost pe punctul de a fi chemat în echipa națională a lui Otto Barić, motiv pentru care și-a luat și pașaport croat, declarând că se simte ca un adevărat croat.
"Așa m-am simțit atunci, am obținut și cetățenia, până la urmă. Am pașaport românesc și croat. Am trăit zece ani în Croația și m-am simțit foarte bine. Nu m-au chemat în cele din urmă din Croația, dar dacă m-ar fi chemat, aș fi acceptat", a spus fostul atacant în vârstă de 49 de ani.
Citește și: Povestea româncei care a făcut senzație la scrimă. Câștigă Olimpiada cu sacrificii: nu mânca nimic
Fotbalistul a spus și care ar fi fost alegerea sa dacă ar fi fost convocat la naționala României și a Croației în același timp.
"Aș fi ales atunci Croația 100 la sută, chiar dacă m-ar fi chemat și România. Toată lumea mă știa aici și cum sunt eu, iar la acea vreme nu aveam încredere în selecționerii români. Așa s-a întâmplat mereu la noi din 2000 până acum patru-cinci ani. Managerii își impuneau jucătorii pentru transferuri și de aceea România nu a fost nicăieri la marile competiții în tot acest timp."
După plecarea din Osijek, a câștigat cinci trofee cu Dinamo Zagreb și, în final, și Cupa cu Rijeka.
În cariera sa, Dumitru Mitu a evoluat pentru Faur București, Steaua, Farul Constanța, FC Brașov, UTA Arad, Osijek, Dinamo Zagreb, Panathinaikos, Rijeka, CFR Cluj, Unirea Dej, Qingdao Zhongneng, Chanchun Yatai și Șoimii Pâncota, potrivit index.hr.