Cei mai mari șahiști ai lumii dau startul turneului Grand Chess Tour 2023 la București

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 02.05.2023 - 16:43
Garry Kasparov - Foto: Grand Chess Tour
Garry Kasparov - Foto: Grand Chess Tour

Cei mai mari șahiști ai lumii dau startul turneului Grand Chess Tour 2023 la București, vineri, 5 mai, în prezența lui Garry Kasparov, considerat cel mai bun jucator de șah din toate timpurile.

SHARE

Zece dintre cei mai mari şahişti ai lumii (potrivit clasamentului FIDE), printre care și cei mai valoroși șahiști ai României, la acest moment, încep confruntarea, săptămâna aceasta, la București, în cadrul Superbet Chess Classic România – prima etapă a circuitului internațional Grand Chess Tour 2023.

 

La ceremonia de deschidere de vineri, 5 mai a.c., va fi prezentă o personalitate marcantă a șahului internațional – Garry Kasparov, considerat cel mai bun jucător din toate timpurile, dar și campionul mondial en-titre, jucătorul de origine chineză Ding Liren.

 

Va fi prima dată în istoria țării noastre când un campion mondial de șah en-titre vine alături de challenger-ul la titlul mondial și joacă un turneu oficial în România.

 

Campionul mondial en-titre, prezent la București pentru prima etapă a turneului Grand Chess Tour 2023

Prima din cele cinci etape ale circuitului internațional Grand Chess Tour – unul dintre cele mai importante turnee de șah la nivel global – va debuta vineri, 5 mai a.c., la București.

Cel mai bun șahist al lumii (campionul mondial en-titre) se va confrunta cu alți nouă Mari Maeștri ai șahului internațional (GM), aflați printre cei mai buni jucători din lume.

Va fi prima dată în istoria României când un campion mondial de șah en-titre vine alături de challenger-ul la titlul mondial și joacă un turneu oficial în țara noastră.

Printre mințile briliante care vor participa în etapa de la București se numără și doi dintre cei mai valoroși jucători ai României, la ora actuală: Bogdan Deac (locul 39 mondial, beneficiarul a două wildcard-uri în cadrul GCT - concurează în etapele de la București și Varșovia) și Richard Rapport (locul 13 mondial, concurează în toate etapele din Europa ale circuitului GCT). 

Cei 10 jucători de șah care dau startul competiției de la București 

Ding Liren, China: Campion Mondial 

Ding Liren s-a confruntat, zilele trecute, cu jucătorul de origine rusă, Ian Nepomniachtchi – de asemenea participant în cadrul Superbet Chess Classic România 2023, în cadrul meciului pentru titlul mondial, de la Astana (Kazahstan). În urma competiției din Kazahstan, jucătorul chinez a obținut titlul mondial, devenind astfel actualul campion mondial en-titre și detronându-l pe jucătorul de origine norvegiană Magnus Carlsen. Carlsen a primit două wildcard-uri și va fi cap de afiș la două dintre etapele din Europa ale turneului GCT 2023 – respectiv la Varșovia și Zagreb.

Ian Nepomniachtchi, FIDE: locul 2 mondial

În urma recentei competiții de la Astana, Ian Nepomniachtchi a pierdut meciul în fața lui Ding Liren, obținând locul doi în cadrul meciului pentru titlul mondial, desfășurat în Kazahstan.

Alireza Firouzja, Franța: locul 4 mondial, câștigătorul Grand Chess Tour 2022

Anish Giri, Olanda: locul 6 mondial, câștigătorul Tata Steel Masters 2023

Fabiano Caruana, SUA: locul 7 mondial, câștigătorul Campionatului SUA 2022

Wesley So, SUA: locul 8 mondial, locul 2 la Grand Chess Tour 2022

Richard Rapport, România: locul 13 mondial, câștigătorul FIDE Grand Prix 2022

Maxime Vachier-Lagrave, Franța: locul 14 mondial, locul 2 la Grand Chess Tour 2021

Jan Krzysztof Duda, Polonia: locul 24 mondial, câștigătorul Cupei Mondiale FIDE 2021

Bogdan Deac, România: locul 38 mondial și unul dintre cei mai valoroși șahiști români

Cu importanță strategică în stabilirea topului 10 mondial, competiția din România va fi de şah clasic, în care participanții vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la București ajung la 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit ajung la 1,4 milioane de dolari. În premieră, ediția din 2023 va avea și un fond de premii bonus, în valoare de 175.000 de dolari, care vor fi acordate primilor trei clasați la finalul întregii competiții. 

Fondul de premiere în ediția 2023 este asigurat de principalii sponsori: Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club, ambele organizații non-profit care susțin educația prin șah și misiunea GCT de a promova sportul minții în toate colțurile lumii. Federația Română de Șah va fi organizator și partener al etapei de la București, împreună cu Fundația Superbet. 

Din 2019, Grand Chess Tour este prezent în România prin intermediul Fundaţiei Superbet. Începând cu ediția din 2022, Fundaţia Superbet a devenit partener strategic global în organizarea Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului - Bucureşti, Varşovia şi Zagreb.

Ceremonia de deschidere a Grand Chess Tour 2023 din 5 mai, transmisă LIVE pe TVR 1

Inaugurarea turneului va avea loc vineri, 5 mai 2023, la Grand Bucharest Hotel (fost Intercontinental), sala Ronda, începând cu orele 17.00 PM, cu participarea extraordinară a multiplului campion mondial, Garry Kasparov, alături de directorul executiv al Grand Chess Tour - Michael Khodarkovsky, președinta Fundației Superbet - Augusta Dragic, cei 10 jucători, precum și invitați din diverse medii socio-profesionale și din mass-media. 

Deschiderea evenimentului va consta într-o prezentare a turneului și a jucătorilor etapei de la București, în tragerea la sorți a jucătorilor înscriși în competiție, urmată de prima mutare simbolică, făcută de marele maestru internațional Garry Kasparov cu un invitat special, de o scurtă conferință de presă susținută de Garry Kasparov, precum și de o serie de momente realizate cu invitații, cu participarea celor 10 GM și a lui Garry Kasparov. 

 Ceremonia de deschidere a turneului de șah, ce va transmite un mesaj de încredere și speranță, de celebrare a vieții, a păcii, a valorilor universale și a minților care se pun în slujba binelui, sub sloganul “Uniting Minds”, va fi transmisă în direct pe TVR 1, începând cu ora 17.00 PM (ora României), și pe site-ul grandchesstour.org.

Competiția de șah de la București se desfășoară în 6 – 15 mai 2023

Competiția de șah se va desfășura la același Grand Bucharest Hotel, din Capitală, sala Ronda, în perioada 6-15 mai 2023, cu o zi de odihnă pe 11 mai. În fiecare zi, partidele încep la orele 15.00 PM și se termină în jurul orelor 20.00 PM. 

Deschiderea fiecărei zile competiționale se va face printr-o primă mutare făcută de invitați speciali, sportivi, oficiali și diverse personalități ale vieții publice din România. Evenimentul va fi deschis și publicului larg.

Iubitorii acestui sport pot rezerva de pe site-ul https://superchess.ro/index.php/grand-chess-tour/gct-2023, bilete de participare pentru urmărirea jocurilor celor 10 GM, direct în sala de competiție. Biletele se găsesc în număr limitat. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te