Cosmin Contra a plecat de la Dinamo, dar vrea să își obțină banii datorați pentru lunile lucrate. Contractul său era unul foarte mare, 360.000 de euro/sezon. Fanii din programul DDB îi cer lui „Guriță” să renunțe la orice pretenție financiară, din dragoste pentru club. Modul în care i-au transmis mesajul nu a fost deloc unul delicat. Suporterii l-au atacat atât pe el, cât și pe Dan Negru, scrie gsp.ro.
Cosmin Contra și Dan Negru, în atenția DDB, după noaptea de Revelion
„Unul din cele mai puternice argumente folosite de cei ce combat darwinismul și teoria evoluției este emisiunea de revelion condusă an de an de Dan Negru. Dovada vie că omul nu evoluează.
Ce evoluție poate fi aceea în care de la Dem Rădulescu, Marin Moraru, Caragiu, Rebengiuc, Puiu Călinescu, Nicu Constantin, Amza Pellea sau Cotescu, după câteva decenii, la trecerea între ani, românii trebuie să aibă parte de Dan Negru?
Băiatul ăla care zilele trecute i-a făcut de râs pe suporterii lui Poli, când a povestit, tot fără talent, că n-a mai avut curaj să calce pe stadion după ce a fost fugărit de suporterii lui Dinamo pe la el prin oraș, pe vremea când era membru în galeria lui Poli. Și nu înțelegem de ce, pentru un incident minor cu noi, trebuie să se răzbune acum pe toți românii care au televizor...
Și pentru a ne demonstra că umorul a fost înlocuit cu bășcălia ieftină, Negru a avut ca invitat un travestit surpriză. O altă mândrie a țării din Timiș, domnul Grinch. Cei doi au în comun un lucru: de fiecare dată când apar, sunt musafiri nepoftiți.
Până acum ne-am tot întrebat cine este Grinch? Cine este personajul care ne-a stricat nu numai Crăciunul, ci și jumătate din anul care s-a încheiat? Probabil, la fel ca și noi, ați aflat că în spatele omului verde invitat de omul negru se afla fostul antrenor și om de fotbal, Cosmin Contra.
În povestea pentru copii, până la urmă inima lui Grinch ajunge la dimensiunea normală, își dă seama că a greșit și restiutuie copiilor tot ce îți însușise în mod nedrept. Asta așteptăm și noi, domnule Grinch! Repară ce-ai stricat! Lasă ca banii suporterilor să fie folosiți pentru Dinamo! Altfel, ultima imagine cu care românii vor rămâne va fi a unui biet travestit într-o jenantă și penibilă emisiune.
CÂINILOR, trebuie să rămânem uniți și să rezistăm încercării unor infractori de a ne împinge spre faliment. Pe toți cei ce se ascund în spatele unei măști, pe toți adevărații regizori ai acestei distrugeri îi vom demasca. Rând pe rând. Tot mai tragem nădejde că fostul antrenor ne va spune adevărul sau va renunța să îngroape clubul în datorii către el.
PS: E adevărat că de contractul lui Cosmin cu Dinamo s-a ocupat Melero Marin? Și la venire și la plecare? Pentru că acest detaliu ar lămuri multe lucruri ascunse...”, au scris fanii din DDB într-un comunicat postat pe facebook.