Partida de sâmbătă, de la Sibiu, a arătat că Dinamo nu are un lider care să strângă echipa, mai ales în momente grele.
Formația lui Ovidiu Burcă poate intra oricând în degringoladă și apoi se poate ajunge în situația în care un meci să fie practic pierdut din prima repriză, cum s-a întâmplat și la Sibiu.
Dinamo este în colaps competiţional
Nu ajunge numai să pui jucătorii pe teren, să-i antrenezi foarte bine şi să le stabileşti planul tactic. Trebuie să mai ai şi lot.
La Dinamo Bucureşti mai sunt azi necesari încă 10 jucători buni şi alţi cinci-şase din actualul lot sunt depăşiţi de valoarea primului eşalon fotbalistic.
Anul trecut, când au promovat în Liga 1, venind de pe ultimele locuri, din Liga 2, şi-au forţat mult valoarea, cu un dispozitiv tehnico-tactic bine pus la punct de un antrenor excelent, Ovidiu Burcă.
Citeşte şi: Dinamo vrea să retragă tricoul cu numărul 12. Totul, în cinstea fanilor echipei
Dar, în Liga 1 e cu totul altceva. Combinaţia de angajament fizic, viteză de joc şi tehnică individuală necesară este la un nivel mult mai ridicat.
Lamine Ghezali nu mai e la nivelul de anul trecut, după ce s-a accidentat. El a ieşit în evidenţă în Liga 2, cu adversari mult mai slabi.
Ahmed Bani şi Costin Amzăr sunt jucători buni, dar scunzi, cu puţină energie, care trebuie înlocuiţi după pauză. Şi nu poţi să faci diferenţa cu Dani Iglesias, în timp ce Denis Politic, lăsat fără minge în faţă, se sufocă.
În timp ce malgaşul Hakim Abdallah de-abia se dezmeticeşte şi, când începe să joace mai bine, cade psihic restul echipei. Iar francezul Josue Homawoo...
Citeşte şi: Dorin Şerdean, fost preşedinte şi acţionar la Dinamo, trimis în judecată de Parchetul European
„Ce le-am spus jucătorilor? E ușor după meciuri să fii agresiv… Dar vreau să stau să mă liniștesc, pentru că a fost un meci foarte prost. Vreau să mă adun. Lucrurile trebuie făcute în liniște, lucrurile care contează trebuie spuse în liniște. Suntem prea supărați să discutăm acum”, a declarat Ovidiu Burcă, conform ProSport.
Situația în care a ajuns Dinamo face conducerea să ia în calcul schimbări importante, numerice și din punct de vedere valoric, la nivelul lotului de jucători, conform Sport.ro.
Ovidiu Burcă este în vizor pentru demitere, dar conducerea privește din două perspective. Se vorbește despre înlocuirea lui Burcă pentru producerea unui șoc la echipă, care ar putea scoate Dinamo din această situație, să vină și o serie pozitivă de rezultate, dar valoarea scăzută a jucătorilor este un argument pentru păstrarea tehnicianului.
Noi credem că licenţierea lui Burcă va prăbuşi complet echipa, care este exclusiv creaţia lui.