România a fost eliminată în optimi la EURO 2024! Naționala a încheiat basmul în această seară, tot la Munchen, de unde au început și visele noastre. Tricolorii s-au luptat, au pus suflet, dar ceilalți au fotbaliști și merg mai departe!
Final România - Olanda 0-3
min. 90: De la margine se arată 4 minute de prelungire
min. 88: Schimbare la România: Nicolae Stanciu e schimbat cu Darius Olaru
min. 83: GOL OLANDA! Olandezii fac 2-0 după o gafă uriașă în defensiva României. Drăgușin a încercat să protejeze mingea și să o lase să iasă în afara terenului, dar Gapko a fost mai rapid și a interceptat-o. A trimis-o în 6 metri, de unde Malen a îndeplinit o simplă formalitate
min. 81: Un contraatac periculos al României e oprit după ce arbitrul a văzut un fault al lui Alibec asupra lui Dumfries. Reluările au arătat că atacantul român nu a faultat
min. 81: Răzvan Marin blochează șutul trimis de Gakpo, de la 16 metri, după un contraatac fulger al olandezilor
min. 79: Xavi Simons putea face 2-0, după ce mingea trimisă în el de Racovițan a trecut puțin pe lângă poarta lui NIță
min. 73: Shouten trage din unghi, la colțul lung. Mingea s-a dus puțin pe lângă bară
min. 72: Triplă schimbare la România: au ieșit Hagi, Marius Marin și Drăguș și au intrat Mihăilă, Cicâldău și Alibec
min. 71: Burcă a primit o centrare în careu, a preluat, dar a fost imediat blocat
min. 69: Dublă schimbare la olandezi, au intrat Joey Veerman și Micky van de Ven, au ieșit Jerdy Schouten și Nathan Ake.
min. 68: Depay a încercat o execuție la firul ierbii și a ratat de puțin poarta lui Florin Niță!
min. 67: lovitură liberă periculoasă pentru batavi, după ce Marius Marin l-a doborât pe Xavi Simons la 20 de metri de poarta României. „Galben” pentru șesarul din tabăra noastră.
min. 63: Cody Gakpo trimite mingea în poartă, din 5 metri, după o centrarea venită din margine. Arbitrul asistent nu a ridicat fanionul pentru ofsaid. Gol anulat.
min. 62: Florin Niță blochează șutul lui Gakpo, trimis de la 20 de metri, după o acțiune personală de 50 metri
min. 60: Ianis a centrat în fața porții, dar Dumfries respinge în corner
min. 59: Drăguș trage de la 15 metri, dar șutul lui e blocat
min. 59: Olanda a trecut pe lângă 2-0. Van Dijk s-a înălțat excelent și a reluat cu capul, din corner. Mingea a șters bara laterală
min. 58: Dennis Man a fost blocat la marginea careului olandez, iar Olanda a plecat pe contraatac. Mingea a ajuns în dreapta la Malen, dar centrarea lui a rost respinsă în corner
min. 53: Ocazie incredibilă pentru Olanda. Mingea a ajunge la Depay, aflat la 6 metri, după o deviere a lui Drăguș, dar șutul atacantului olandez e blocat de Rațiu. Mingea s-a îndreptat totuși spre poarta României, dar Racovițan a respins din 2 metri. Fără intervenția lui ar fi fost gol
min. 50: Racovițan a respins excelent șutul lui Reijnders, de la marginea careului. Olandezul a plecat cu mingea de la marginea terenului, fără să fie blocat de vreun „tricolor”
min. 48: Stanciu a centrat bine dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Verbuggen a ieșit și a respins
min. 46: Start în repriza secundă. Olanda a făcut o schimbare la pauză. Malen a intrat în locul lui Bergwijn
min. 45+3: Pauză! România - Olanda 0-1
min. 45+4: Ianis Hagi a centrat pe jos în careu, dar Van Dijk a respins în corner
min. 45+1: Drăguș a pătruns din banda stângă în centru, dar a tras slab la poartă. Verbuggen a reținut fără probleme
min. 45: De la margine s-au arătat 3 minute de prelungire
min. 44: Ocazie Olanda. Bogdan Racovițan nu a putut proteja o minge care ieșea din teren, iar Dumfries a recuperat-o. A pasat pe jos în careu, de unde Xavi Simons a șutat pe lângă poartă
min. 42: Olanda atacă neîncetat, în timp ce România ține cu greu de minge.
min. 38: Schimbare la România: Vasile Mogoș a fost înlocuit de Bogan Racovițan
min. 33: Dumfries și Mogoș s-au ciocnit violent. Ambii au rămas pe gazon și au primit îngrijiri medicale. Dumfries a intrat pe teren, Mogoș e încă pe margine
min. 31: Emoții în careul României. Dumfries a centrat în careu, dar Drăgușin a fost pe fază și a respins în corner
Edi Iordănescu a luat loc pe bancă. Secundul Jerry Gane e acum la margine și dă indicații
min. 29: Dumfries a pătruns nemarcat pe partea dreapta și a centrat în careu. Stanciu a fost pe fază și a respins în corner
Fanii români nu și-au pierdut încrederea, în ciuda golului încasat. Cântă neîncetat
min. 27: Drăgușin intervine excelent prin alunecare, în careu, și blochează cursa lui Depay
min. 26: Ocazie mare pentru Olanda. De Vrij, nemarcat, a reluat cu capul, puțin pe lângă poartă, după un corner
min. 24: După o acțiune frumoasă a „tricolorilor”, Nicolae Stanciu a trimis pe jos în centrul careului. Man a apărut la finalizare, dar șutul lui a trecut pe lângă poartă. Mijlocașul român nu a putut șuta cum și-a dorit, fiind incomodat de Ake
min. 22: Olandezii presează. Dumfries a pătruns pe dreapta și a centrat în careu, de unde Rațiu a respins în corner
min. 20: GOL Olanda! Olandezii deschid scorul prin Cody Gakpo, cel mai în formă jucător al lor la acest turneu. Acesta a preluat o minge în banda stânga, a intrat în careu și a șutat la colțul scurt. Niță nu putut interveni
min. 17: România a trecut cu bine peste două cornere la rând ale olandezilor. Niciun pericol la poarta lui Niță
min. 13: Emoții la poarta olandeză! Dennis Man, cu schema preferată! A intrat din bandă în centru și a șutat puternic cu stângul. Mingea s-a dus puțin peste
Ambele echipe au o tactică asemănătoare. Presează sus și stau cu fundașii la mijlocul terenului, când adversarul are posesia
min. 11: Niță blochează șutul lui Depay, din 7 metri. Imediat după, de la margine s-a indicat ofsaid
min. 8: După o acțiune individuală, Ianis Hagi a pasat pe poziție viitoare pentru Răzvan Marin, dar Ake a fost mai rapid și a degajat în afara terenului. Dacă prelua mingea, Marin ar fi fost într-o poziție ideală, în centrul careului, la 14 metri de poartă
min. 6: Ianis Hagi a reintrat pe teren. Joacă având un bandaj pe cap
min. 6: Florin Niță reține fără probleme șutul lui Xavi Simons, de la 20 de metri. Fanii români i-au scandat numele
min.4: Ianis Hagi a rămas întins pe gazon și îi curge sânge din cap. Valentin Mihăilă a ieșit la încălzire în timp ce Ianis primește îngrijiri, sub privirile lui Gică Hagi, aflat în tribună
min. 2: Ianis Hagi nu a putut ajunge la o centrare trimisă în 6 metri. Dumfries a respins cu capul
În prima repriză, Verbuggen, portarul Olandei, stă în dreptul galeriei „tricolori”. Fanii huiduie copios fiecare atingere a lui
min.1: A început meciul. Olanda a avut lovitura de start
Ora 18.01: Față de meciul cu Slovacia, Edi Iordănescu îl bagă fundaș stânga pe Vasile Mogoș, în locul suspendatului Nicușor Bancu. Iar Ianis Hagi trece din banda dreaptă în banda stângă, în locul lui Florinel Coman. Iar Dennis Man e folosit extremă dreapta.
Florinel Coman, care nu a participat la antrenamentul oficial, nu apare pe foaia de joc.
ROMÂNIA (4-3-3): Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș – R. Marin, M.Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Hagi
OLANDA (4-3-3): Verbuggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake – Shouten, Simons, Reinjders – Bergwijn, Depay, Gakpo
Citește mai multe aici: România - Olanda, echipele de start! Pe cine mizează Iordănescu în locul lui Bancu?
Ora 17.27: Olandezii au anunțat primul 11 din meciul contra României. Mai multe nume „grele” au fost lăsate pe bancă de Koeman.
Citește mai multe aici: Olandezii au anunțat echipa de start pentru meciul cu România! Nume grele au fost lăsate pe bancă
Ora 17.01: România este în primele 10 într-un top al echipelor naționale amendate cel mai drastic de UEFA la EURO 2024.
Toate amenzile primite de Federații la EURO 2024 au fost cauzate de comportamentul suporterilor.
Citește mai multe aici: UEFA a amendat România, după cele întâmplate la EURO! „Nota de plată” e de zeci de mii de euro
Ora 16.39: Duelul galeriilor la Munchen! „Tricolorii” înfruntă oranjul neerlandez. Fanii români cred că România va bate Olanda, la fel ca în 2007, dar nici neerlandezii nu se lasă mai prejos și prevăd un scor de 3-1 pentru Olanda.
Ora 15.45. Fostul fundaș al lui Ajax, Cristian Chivu, crede că naționala Olandei va avea o seară dificilă împotriva României. Internaționalul român de 75 de ani a lăudat spiritul de luptă al viitorului adversar al portocaliilor.
"Această Românie și-a dezvoltat propria identitate: ei știu foarte bine ce pot și ce nu pot face", a declarat Chivu pentru Voetbal International. "Echipa nu este debordantă de clasă individuală. Dar formează o unitate strânsă, în care fiecare își cunoaște rolul. Au un adevărat spirit de luptă, se aruncă trup și suflet în luptă".
Citește și: Chivu știe cine e „vedeta” României și cum îi putem bate pe olandezi, „Avem spirit de luptă”
Meciul „generației de suflet” deshide „ball-ul” fotbalului din această seară de la ora 19:00 la EURO 2024.
EURO 2024. România - Olanda. Lupta tricolorilor pentru sferturile de finală
Naționala României va înfrunta reprezentativa Olandei în meciul care va decide cine va merge mai departe în sferturile de finală la EURO 2024.
Meciul așteptat cu sufletul la gură de milioane de români va începe la ora 19:00 și va fi transmis de PROTV.
Federația Română de Fotbal anunță că, potrivit estimărilor, suporterii români vor fi în număr de peste 25.000 pe Allianz Arena la meciul din această seară. De asemenea, organizatorii EURO 2024 anunță că suporterii olandezi vor fi undeva peste 7.000 la meci.
"Organizatorii au anunțat că aproape 13.000 de bilete au fost achiziționate de români. Totuși, se etimează peste 25.000 de suporteri ai României în tribune la ora meciului. Cele mai multe bilete au fost achiziționate de fani, printre care și români, cu domiciliul în Germania (23.000). Un număr important de bilete a ajuns și la rezidenți austrieci (6.000)", transmite FRF.
Deși istoria confruntărilor dintre cele două echipe ne este defavorabilă, România reușit o singură victorie în ultimele 11 meciuri directe, generația lui Nicușor Stanciu și Ianis Hagi, cu o galerie în spate de peste 35.000 de mii de fani la fiecare meci din grupe, a reușit să impresioneze o lume întreagă încă de la prima partidă cu Ucraina - scor 3-0 în favoarea României.
România s-a calificat în optimile EURO 2024 de pe prima poziție dintr-o grupă cu Belgia, Slovacia și Ucraina.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: EURO 2024. România „dă examenul” la EURO cu Olanda. Cine transmite meciul și de la ce oră?
Bătălia galeriilor - România vs Olanda
La partida din această seară, fanii celor două echipe vor face cu siguranță o atmosferă ce va rămâne în istoria campionatelor europene de fotbal.
Fanii români au creat, la fiecare meci al naționalei, o atmosferă incredibilă. Încă de la intonarea imnului, fanii români creat ceea ce se numește cu adevărat „piele de găină”.
Romania's national anthem at the #Euro2024 might be the loudest of the entire tournament. pic.twitter.com/2Xh7en5HJ4
— Ivangry (@FullOfGoodTakes) June 19, 2024
De cealaltă parte, fanii olandezi, deveniți celebrii pentru dansul lor „stânga-dreapta” sunt considerați, alături de cei români, unii dintre cei mai „gălăgioși” fani de la EURO 2024.
Citește și: EURO 2024. Cât de tare trebuie să ne temem de Olanda? I-am bătut o singura dată. Când e meciul?
Galeria lor a făcut furori în toate meciurile jucate de naționala lor în grupele EURO 2024, dar și pe străzi unde s-au adunat cu zecile de mii într-un dans ce a devenit iconic pe rețelele de socializare
Here they go again! 🇳🇱
— The 44 ⚽️ (@The_Forty_Four) June 25, 2024
Netherlands fans in Berlin this afternoon 🔥pic.twitter.com/ppp1zbgSZs
Ce spune presa olandeză despre meciul România - Olanda
Presa olandeză pune presiune pe naționala „portocalei mecanice” a lui Ronald Koeman să-și „dea sufletul” pentru o victorie în fața României, țară pe care o cataloghează ca fiind „o echipă mediocră a Europei”.
„Ronald Koeman își joacă viitorul în această seară. Postul și imaginea sa sunt în joc. Trebuie să jucam mai bine (cu România n.red) ca în meciul cu Austria. Echipa noastră are totul de pierdut în fața României, aflată la mijlocul clasamentului european”, scrie publicația olandeză Ad.nl.
Nici Ianis Hagi, unul dintre cei mai cunoscuți jucători ai naționalei României, nu a scăpat de „veninul” olandez. Presa din Țările de Jos admite că tatăl său Gică Hagi este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile, dar că fiul lui Ianis „încă” nu-i calcă pe urme.
Sursa foto: Profimedia images
„Olanda așteaptă marți o confruntare cu românul Ianis Hagi, fiul fostului vârf Gheorghe Hagi. Mijlocașul nu poate călca încă pe urmele tatălui său. Gheorghe Hagi este considerat cel mai bun fotbalist român din toate timpurile”, potrivit publicației olandeze nu.nl, citată de Fanatik.
Pronosticuri și pariuri România - Olanda
România a fost una dintre surprizele plăcute ale Euro 2024, iar tricolorii ne-au recompensat cu o clasare de excepție pe care nimeni nu o anticipa înaintea startului EURO 2024, chiar în fruntea Grupei E.
Sursa foto: Profimedia images
România a dat dovadă de o solidaritate incredibilă pentru a ajunge în ultimele 16 ale Euro pentru prima dată din 2000.
Tricolorii au marcat 4 goluri în faza grupelor, dintre care 3 în poarta Ucrainei și unul în poarta Slovaciei. Apărarea României a fost una destul de stabilă în meciurile din grupe, unde Drăgușin a strălucit reușind să blocheze multe dintre contraatacurile adversarilor.
În schimb Olanda a terminat pe poziția a treia dintr-o gupă cu Austria, Franța și Polonia, reușind două victorii cu mari emoții cu Austria scor 2-3 și cu Polonia scor 1-2. Cu naționala Franței, olandezii au terminat la egalitate scor 0-0.
Loturile, din punct de vedere valoric, sunt net superioare în favoarea olandezilor, însă să nu uităm că naționala României are capacitatea de a surprinde adversarul pe contraatac, prin faze de joc rapide și prin loviturile libere. Nicușor Stanciu și Răzvan Marin, doi dintre fotbaliștii care trag tare la porta din toate pozițiile favorabile, în special suturi puternice din afara careului care poate pune probleme mari portarului advers.
Casele de pariuri o dau favorită clar pe Olanda cu o cotă de 1.47 la victorie, în timp ce naționala are o cotă de 8.00 la victorie. Un meci terminat la egalitate în cele 90 de minute regulamentare de joc primește cota 4.75.
Pronostic optimist: 1X & DA - adică România câștigă sau termină la egalitate în cele 90 de minute de joc și ambele echipe marchează. Iubitorii fotbalului care ar paria pe acest pronostic ar obține o cotă de 4.40, ceea ce înseamnă că la 100 de lei pariați - câștigul se ridică la 440 de lei.
Pronostic pesimist: 2 & Peste 1.5 - adică Olanda învinge și în meci se dau cel puțin două goluri. Pariorii care aleg acest pronostic beneficiază de o cotă de 1.67.
Newsweek România a dat pronosticul câștigător la meciul România - Slovacia (1X și ambele echipe marchează) din ultima etapă din Grupa E.
Atenție! Pariați responsabil! Aceste pariuri sunt doar niște predicții îniante de meci, NU niște rezultate concrete.
HAI ROMÂNIA!