Emanuel Gyenes a sărbătorit distincția câștigând raliul la cea mai dură clasă, Malle Moto – Original by Motul, cea fără asistență tehnică.
Din decembrie 1978 încoace, Raliul Dakar a devenit cea mai dificilă competiție de anduranță din sporturile cu motor, indiferent de ediție, având o durată medie de 10 zile și în profilul traseului deșert și munți.
După anii petrecuți în Africa și având cele mai multe finișuri pe malul Lacului Roz de lângă capitala senegaleză,
Dakar, competiția a rămas cu acest nume indiferent de locul de desfășurare și organizatorii s-au străduit să rămână fix cum și-a dorit inițiatorul său, Thierry Sabine - o adevărată provocare pentru cei care participă și un vis pentru cei care o privesc.
În 2008, raliul a fost anulat din pricina amenințărilor teroriste și a început capitolul doi. A fost mutat din Africa, peste ocean, în America de Sud, unde s-au organizat 10 ediții.
Imposibilitatea implicării statului Chile, însă, a făcut ca suprafața din Atacama în care să se poată concura să fie redusă substațial, așa că organizatorii au căutat o nouă alternativă.
Astfel, s-a semnat un acord pe cinci ani cu Arabia Saudită și primele pagini din capitolul trei au fost scrise din primele zile ale lunii ianuarie.
Startul în Dakar 2020 s-a dat pe 5 ianuarie în Jeddah, al doilea oraș ca mărime al țării și un port la Marea Roșie care este locuit încă din secolul VII.
________
Citește și Magicienii pe patru roți cuceresc deșertul
________
În primele zile, s-a mers către nord, ajungându-se în zona montană de la granița cu Iordania și prin locurile unde cu câteva sute de ani în urmă trecea Drumul Mătăsii.
Apoi, s-a mers către sud-estul țării, pe 10 ianuarie fiind programată o zi de pauză în capitala Riyadh și, ulterior, incursiunea în a doua parte a raliului unde peisajul a fost dominat de nisip, totul terminându-se pe 17 ianuarie în Qiddiyah, locul unde se construiește un oraș al sporturilor.
De 13 ani pe dune
Pentru Emanuel Gyenes aventura în Raliul Dakar a început în 2006, când a fost întrebat de către Zsolt Szilveszter (și el concurent în Dakar în 2006) dacă ar vrea să participe.
Endurist cu experiență, dar novice în ceea ce privește rally-raid-ul și navigația în nisip, sătmăreanul a fost atras ca un magnet de cea mai dificilă provocare de anduranță și a început pregătirile.
În ianuarie 2007, pe când avea 22 de ani, Mani a luat startul în prima sa ediție.
A încheiat pe locul 8 la debutanți și 46 la general și a reușit să aibă în palmares un finiș pe tradi-ționalul mal al Lacului Roz.
În 2008 era înscris și, la fel ca în 2007, făcea parte din echipa multinațională Mol Dakar Team, însă raliul a fost anulat cu mai puțin de 24 de ore înainte de start.
Marcel Butuza și Vectra Racing Team i-au permis să concureze în 2009, chiar în prima ediție din America de Sud, însă a fost nevoit să abandoneze în ziua a doua cu o fisură de claviculă.
________
Citește și Magicienii pe patru roți cuceresc deșertul
________
A revenit în raliu în 2011, când a câștigat pentru prima dată o clasă, este vorba despre Maraton (nu este voie să schimbi o serie de componente ale motocicletei, inclusiv motorul), unde mai avea să înregistreze o victorie și în 2015.
Cel mai bun rezultat al său a fost locul 14 în clasamentul general al categoriei Moto din 2016. O clasare care pare din altă lume, având în vedere că Mani Gyenes este un pilot privat care nu apucă să se antreneze cât ar trebui în nisip.
În general, în Top 20-Top 30 intră piloții de uzină și privați care petrec săptămâni întregi pe an în deșert, în plus față de cele de la Dakar.
Au fost ediții în care din lipsa bugetului nu a putut lua startul, însă, datorită Autonet Motorcycle Team, Mani a fost prezent la toate edițiile din 2015 încoace și acest raliu a devenit un mod de viață pentru el.
În noiembrie 2018, în timpul unei sesiuni foto, și-a fracturat humerusul drept cu câteva zile înainte ca motocicleta să fie îmbarcată către Peru.
Deși nimeni nu îi dădea vreo șansă să poată lua startul în ianuarie 2019, a pornit în ceea ce avea să fie, cel puțin pentru moment, ultima ediție din America de Sud.
La fel ca în 2020, era înscris la clasa Malle Moto – Original by Motul, clasa fără asistență tehnică, și se afla pe locul trei cu două zile înainte de finiș.
Din păcate, în etapa a 8-a a căzut și brațul nu a mai rezistat după atâta efort. Deși a încercat să mai meargă câțiva kilometri după locul căzăturii, a fost nevoit să ceară evacuarea cu elicopterul de pe proba specială.
În acest an, la verificările tehnice din Arabia Saudită, cele care preced startul, Mani a primit oficial însemnele aferente distincției de Legendă.
Organizatorii acordă această distincție tuturor concurenților care au 10 starturi în raliu, iar, acum, sătămăreanul este pe o listă selectă cu nume precum Stephane Peterhansel, Carlos Sainz, Cyril Despres, Marc Coma, Vladimir Chagin, etc.
La briefingul dinaintea startului a mai avut loc un moment emoționant. Toți cei care au concurat în Africa, America de Sud și acum se aflau în Arabia Saudită au fost chemați pe scenă alături de noul director al raliului.
Mani a împărțit momentul cu Marcel Butuza, un alt motociclist român care se află în acest grup mic de concurenți.
Mani: „Nu mă așteptam să conduc de la început până la final“
Emanuel Gyenes a rezumat exclusiv pentru Newsweek România prima ediție a Dakar-ului desfășurată în Arabia Saudită.
________
Citește și Magicienii pe patru roți cuceresc deșertul
________
De asemenea, românul de Legendă din Dakar ne-a dezvăluit strategia sa și a explicat principalele diferențe între zonele în care s-a desfășurat raliul în ultimii 13 ani.
Emanuel Gyenes: Pentru mine a fost un Dakar așa cum l-am sperat. Când am plecat din România pe 1 ianuarie mi-am propus un podium la Malle Moto – trebuie să ne pregătim singuri motocicletele pentru ziua următoare, nu avem asistență tehnică - și un raliu fără accidentări și probleme majore la motocicletă.
Și am terminat pe locul întâi, sincer nu mă așteptam să conduc de la început până la final.
În prima săptămână, am încercat să îmi fac un ecart cât mai bun pentru că știam că în a doua săptămână va fi mult nisip și francezii care au terminat pe locurile doi și trei sunt mai buni în deșert, unul dintre ei, Benji Melot, locuind chiar cinci ani în Dubai.
Nu am făcut mari greșeli de navigație, nu am primit penalizări și asta a contat mult. În final am avut un avantaj de 1h și 12 minute.
În canioanele și munții de aici a fost mai blând terenul comparativ cu America de Sud, unde concuram și la peste 4.000 de metri altitudine. A fost dificil în zonele cu dune sparte pentru că ajungeai în vârf și nu prea te puteai opri din cauza durității nisipului (era așa pentru că temperatura a fost scăzută).
Din păcate, în acest Dakar am pierdut și un motociclist foarte bun și talentat. Paulo Gonçalves a terminat pe locul 2 în 2015 și tot atunci a devenit și campion mondial.
Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo, însă era o zonă de viteză. Un alt motociclist este în comă după o căzătură dură în penultima etapă. Este vorba despre Edwin Straver, câștigătorul Malle Moto – Original din 2019.
Dacă eram întrebat în 2007, sigur nu aș fi spus că voi fi vreodată pe lista legendelor și că voi ajunge să am zece participări în Raliul Dakar.
________
Citește și Magicienii pe patru roți cuceresc deșertul
________
Aceea a fost și una dintre cele mai grele ediții pentru mine, pentru că eram și la început și nu aveam experiență. Mi-am spus de multe ori în Africa - Să termin acest Dakar și nu mai merg la niciunul!
Însă ajungi acasă și uiți de toate lucrurile grele. Ți le aduci aminte doar pe cele frumoase și începi să te pregătești deja pentru următorul.
