"A trebuit să ne adaptăm la climă, la teren, la altitudine, pentru că am înţeles că sunt 1.200 de metri... şi, bineînţeles, la adversar.
Am început tactic foarte, foarte prost meciul, în timp ce adversarul a jucat mult mai bine decât noi pentru că l-am lăsat să paseze şi să combine.
Hagi, după calificarea în turul al treilea al Europa Conference League
Am schimbat însă sistemul, aşa cum am făcut şi acasă. Secretul a stat în sistemul pe care l-am schimbat, pentru că apoi am fost mult mai agresivi şi am pus mai multă presiune şi i-am pus în dificultate. E clar că noi avem potenţial, suntem campioana României.
Avem putere să revenim şi am făcut-o din nou azi (joi, n.r.). Am reuşit să punem presiune în repriza a doua, iar ei nu au mai putut, deci fizic cred că am stat mai bine ca ei. În plus, am fost mai puternici mental în repriza a doua", a afirmat Hagi.
"Am întâlnit o echipă foarte bună, care ne-a pus probleme şi în tur şi aici, dar ăsta e fotbalul. E clar, prima repriză a fost a lor, dar a doua a fost a noastră.
Citește și: Farul a produs „remontada”: A revenit după ce a fost condusă cu 0-2 și s-a calificat în turul 3 ECL
Pentru noi era important să producem un rezultat şi să ne calificăm mai departe. Felicitări echipei, mai puţin mie pentru începutul de meci. Şi să nu uităm că am avut doi jucători născuţi în 2005 în teren. Am avut curajul să jucăm cu ei, iar unul chiar a jucat tot meciul.
Problema noastră de când a început noul sezon este că nu jucăm bine defensiv, luăm foarte repede goluri... aşa am luat şi azi. Lucrul ăsta s-a repetat de când a început sezonul. Dar e bine că terminăm foarte bine", a adăugat tehnicianul.
Citește și: Se "rupe" Ghencea la meciul FSCB-CFR Cluj. Record de bilete vândute în prima zi. "Va fi sold-out"
Gheorghe Hagi a menţionat că adversarii au câţiva jucători foarte buni, nominalizându-i pe Nana Antwi şi Narek Grigorian.
"Urartu are minimum 3-4-5 jucători foarte buni, iar unul dintre ei e sigur Nana (n.r. - Nana Antwi, autorul primului gol al gazdelor). Iar apoi mie îmi mai place foarte mult Grigorian (n.r. - Narek Grigorian), e un jucător foarte inteligent, care ştie fotbal", a precizat Hagi.
Farul Constanţa s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa armeană FC Urartu cu scorul de 3-2 (0-1), joi seara, pe Stadionul Urartu din Erevan, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.
Campioana României merge mai departe după două victorii cu acelaşi scor, 3-2.
Farul Constanţa va juca în turul al treilea contra formaţiei FC Flora Tallinn. Campioana Estoniei a fost eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Rakow Czestochowa, campioana Poloniei, cu 1-0 şi 3-0. Farul va juca acasă prima manşă, pe 10 august, iar revanşa va avea loc în Estonia, pe 17 august.