Halep, conferință la Roland Garros: E frig, e mai dificil. Sunt multe favorite

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.09.2020 - 18:58
Simona Halep. Foto: WTA.com/ Getty Images
Simona Halep. Foto: WTA.com/ Getty Images

Simona Halep, favorită la Roland Garros, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este afectată de frigul de la Paris și că, din punctul său de vedere, nu doar ea este favorită să câștige acest turneu.

SHARE

Halep, locul 2 WTA, poate reveni pe prima poziţie în clasamentul mondial dacă va câştiga French Open.

„Ador acest loc, acest turneu. Este un pic frig, sinceră să fiu. Sper să mă obişnuiesc. Mă simt bine. Sunt încrezătoare, dar nu se ştie niciodată. Voi încerca să dau tot ce am mai bun şi să fiu pregătită. Atunci când este frig, este mai dificil. Este o diferenţă mare între Roma şi aici, cu siguranţă. Sunt cu 15 grade mai puţin, aşa că mi-e frig. Însă condiţiile sunt aceleaşi pentru toţi. Am o atitudine pozitivă. Visez să câştig fiecare turneu la care particip. Aici este special, pentru că a fost primul grand slam pentru mine. Va fi mereu în inima mea. De fiecare dată am dorinţa să joc cât pot de bine şi să am un parcurs cât mai lung. Fiecare meci este o luptă”, a declarat sportiva, citată de tennisactu.net, conform news.ro. 

Românca a mai spus și că „sunt onorată de faptul că toţi gândesc că sunt favorită, însă nu privesc situaţia astfel. Din punctul meu de vedere sunt multe favorite. Fiecare munceşte mult pentru a câştiga acest turneu, aşa că nu mă gândesc mult la asta. Încerc să joc fiecare meci şi vom vedea la final cum merg lucrurile. Ador să joc pe zgură, este suprafaţa pe care mă simt cel mai bine. Să joc la Roland Garros la sfârşitul lui septembrie este ciudat. Însă este fantastic faptul că avem această oportunitate şi cred că trebuie să le mulţumim tuturor celor care s-au luptat pentru ca acest turneu să fie posibil”. 

Simona Halep va juca împotriva sportivei spaniole Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA, în primul tur al turneului de la Roland Garros. În runda secundă, în cazul calificării, Halep ar putea juca împotriva Irinei Begu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te