Djokovic a declarat încă de la debutul pandemiei de coronavirus, când miliarde de oameni își puseseră speranța într-un vaccin, că nu se va vaccina. Mai mult, a spus că dacă va fi obligatoriu vaccinul pentru tenismeni, ar putea renunța la sportul profesionist. După ce declarația lui a fost aspru criticată de comunitatea de știință, dar și de fani, el a revenit cu o declarație pentru New York Times și a spus că refuză vaccinarea pentru că e confuz, ”la fel ca toată lumea”.
Crede că apa și alimenteze pot fi purificate cu rugăciuni. În luna mai, în plină izolare generală, Djokovic a participat la o serie de dialoguri online pe Instagram cu Chervin Jafarieh, fondatorul unui brand de clinici naturiste. În timpul discuțiilor, tenismenul sârb a spus că ”am văzut oameni care, prin transformări energetice, prin puterea rugăciunii, reușesc să transforme cele mai poluate ape în apă tămăduitoare. Pentru că apa reacționează – oamenii de știință au dovedit asta – moleculele din apă reacționează la emoțiile noastre”, potrivit portalului australian News.
În 2018, Djokovik s-a rănit serios la cot, dar a refuzat luni întregi să se opereze, așa cum i-au transmis medicii. În schimb, el a abordat ”holistic” accidentarea, spunând că se va trata prin odihnă, relaxare și medicină tradițională. A rămas accidentat aproape jumătate de an, iar Andre Agassi, antrenorul său de atunci, l-a părăsit, nervos pe reticența sârbului față de medicina clasică, amintește G4 Media.
Patru dintre cei opt jucători de tenis care au participat la turneul Adria Tour organizat acum o săptămână de Novak Djokovik în Serbia și Croația sunt infectați cu coronavirus. Au mai fost infectate soțiile a doi dintre ei (una fiind însărcinată), plus antrenori și membri ai staff-ului organizatoric. Numărul spectatorilor infectați e necunoscut încă. Acesta e primul bilanț al unui eveniment criticat aproape la unison de lumea tenisului, dar organizat fără nici o opreliște din partea guvernelor sârb și croat.
Citește și: EXCLUSIV Ilie Năstase: Djokovic să plătească! Trebuia să respecte regulile