Un weekend: 7 – 9 iulie. 3 clase: 65 cmc, 85 cmc, 125 cmc. Cei mai buni tineri piloți din lume.
România devine, în această vară, în premieră, capitala mondială a motocrossului. Inaugurat în 2004, Campionatul Mondial de Motocross pentru Juniori a fost găzduit de țări cu tradiție în acest sport, precum Belgia, Italia, Franța, Australia, Grecia și Finlanda, iar în 2023 cei mai buni tineri piloți din lume se vor lupta pentru titlurile mondiale pe circuitul TCS Racing Park de lângă București.
Citește și: În Botoșani, polițiștii și-au luat BMW-uri de 40.000 de euro, dar merg la WC-ul din fundul curții
Cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team au organizat pe TCS Racing Park numeroase competiții internaționale, de la etapele de Campionat Mondial de Motocross cu Ataș și clasa MX3 și până la curse din calendarele naționale, balcanice și europene, iar pentru 2023 Federația Internațională de Motociclism (FIM) și Infront Moto Racing, promotorul competiției, au decis ca mondialul de juniori să se desfășoare în România.
“Campionatul Mondial de Motocross pentru Juniori este unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul nostru pentru această disciplină pentru că avem o strategie clară de susținere a tinerilor piloți.
Sunt încântat că acest mondial se va desfășura în România și sunt convins că organizatorii, împreună cu Federația Română de Motoclism, vor face o treabă foarte bună”, a declarat Jorge Viegas, președintele FIM, în momentul în care s-a decis că România va găzdui această competiție.
Citește și: VIDEO Aventurierul cu Tico a recidivat. 10 ore, cu 120 km/h, până în Thassos. „Nu papă gram de ulei”
Peste 200 de tineri piloți din 26 de țări iau startul în Campionatul Mondial de Juniori 2023
În competiția mondială vor participa piloți cu vârste între 10 și 17 ani, care vor concura la 3 clase: 65 cmc, 85 cmc și 125 cmc.
Campionatul Mondial de Juniori se va desfășura pe TCS Racing Park, circuit aflat la 25 de kilometri de București, iar la start vor fi peste 200 de piloți reprezentând cel puțin 26 de țări.
În 2022, la evenimentul organizat în Finlanda, echipa Statelor Unite și-a asigurat titlul mondial, iar la individual au triumfat sportivii din Estonia, la clasa 65 cmc, și din Țările de Jos la clasele 85 cmc și 125cmc.
“Este un vis care acum a devenit realitate. Am muncit foarte mult la acest proiect și sunt mândru că am reușit să aducem din nou o etapă de nivel mondial în România.
ot ceea ce am făcut în ultimii ani a fost dedicat atragerii unui număr cât mai mare de copii pentru a practica acest sport și cred că organizarea unui Campionat Mondial dedicat juniorilor va avea un impact major în dezvoltarea lui în România”, a afirmat Adrian Răduță, organizator și reprezentantul clubului Top Cross TCS.
Timp de 3 zile, în România vor ajunge cei mai buni tineri piloți de motocross din lume care au ca obiectiv principal câștigarea titlului mondial.
Competiția se va desfășura în perioada 7 – 9 iulie, vineri fiind programat startul festiv, iar sâmbătă și duminica întreaga acțiune mutându-se pe circuitul de motocross TCS Racing Park, acesta urmând să fie complet redesenat pentru acest eveniment.
“Parteneriatul nostru cu Infront Moto Racing și Federația Internațională de Motociclism va asigura o vizibilitate impresionantă pentru această competiție.
Astfel, imagini de la Campionatul Mondial de Juniori, care se va desfășura anul acesta în România, vor ajunge în peste 160 de țări la un număr potențial de 1,4 miliarde de case, ceea ce înseamnă o promovare importantă pentru România în întreaga lume”, a spus și Ciprian Popescu, organizator și reprezentantul clubului Dual Racing Team.