Maria Boldor a fost depistată pozitiv la un control din luna decembrie, comandat de ANAD. Surse din cadrul ANAD au confirmat pentru Gazeta Sporturilor cazul și au dezvăluit că substanța folosită este ostarină, un steroid anabolizant care se ia pe care orală, substanță considerată de trei ori mai puternică decât testosteronul.
„Proba A este pozitivă, acum a cerut reanalizare probei. Ne-a surprins pe toți, nu cred să fi făcut așa ceva, în scrimă dopajul nu ajută", au precizat surse din cadrul Federației Române de Scrimă.
„Ostarina este o substanță nespecifică, încadrată la secțiune de steroizi anabolici androgeni, iar efectul este anabolizant (...) Cazul este în curs de gestionare, iar noi suntem autoritatea de gestionare a rezultatelor. A fost în planul nostru de control doping, era și acest control doping în afara competiției”, a explicat Gabriela Andreiașu, director general în cadrul ANAD.
Sora Mariei Boldor practică și ea scrima și a fost depistată pozitivă la cocaină
Scrimera Maria Boldor, legitimată la clubul Steaua, are 26 de ani și ocupă locul 18 în ierarhia mondială, primul său rezultat major înregistrându-l Campionatele Mondiale din 2022.
Nu este primul caz de doping în familia Boldor. Sora Mariei, Alexandra, care practică și ea scrima, dar nu la același nivel, a fost depistată anul trecut în cadrul unei competiții pozitivă la cocaină și a primit o suspendare de patru ani, pentru că este o substanță de abuz.
Maria Boldor a câștigat, pe 19 iulie 2022, medalia de bronz în proba de floretă a Campionatului Mondial de scrimă de la Cairo.
Ultima medalie la floretă a fost câștigată pentru România de Roxana Scarlat — bronz la individual, la Havana, în 2003.