„Cu siguranţă finala ar fi fost alta (n.r. - dacă aş fi participat). Pentru că având adversare pe măsură e clar că atunci concentrarea era alta, şi la mine şi la ele (n.r. - adversarele sale). Văzând finala, aş fi fost pe podium dacă mi-aş fi făcut integralul excepţional, aşa cum ştiu eu.
Măcar puţin mai bine decât în calificări. Şi acum cu siguranţă acum aveam o medalie de gât, eram super fericită. Dar cu toate astea sunt mândră de mine că am luat deciziile pe propria răspundere. Sunt destul de matură încât să încerc să gândesc cu mintea mea pentru a putea trece peste cât mai repede", a declarat Larisa Iordache pe Aeroportul Henri Coandă.
Gimnasta Larisa Iordache (25 de ani), aflată, cel mai probabil, la ultima sa participare la o olimpiadă, a ratat finala la bârnă, după probleme de sănătate.
„Problemele de la gleznă o împiedică pe Larisa să concureze azi. A încercat la încălzire câteva mișcări, dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiții”, a anunțat Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).
Citește și: Focul de pe insula Evia (Grecia) nu a atins mănăstirea Sf. David. Pădurea de pini din jur este scrum
Larisa Iordache s-a accidentat în calificări și a abandonat cu două ore înainte de startul finalei, după ce și-a dat seama că nu poate concura din cauza durerilor.